Eugen Neagoe, asistentul lui Victor Piţurcă la Universitatea Craiova, l-a atacat dur pe patronul Adrian Mititelu, după ce staff-ului tehnic al echipei i s-a interzis accesul în baza de cantonament.
"Este o greşeală să nu fim lăsaţi să intrăm în cantonament. De 5 ani de zile este un circ continuu la această echipă. Nu ştiu ce vom face, ne vom gîndi. Putea să ne spună ceva, să ne dea afară, nu să ne suspende. În staff-ul echipei sînt foşti jucători care şi-au rupt picioarele pentru echipa asta", a spus Neagoe.
UPDATE, ora 14:40 Fanii Universităţii Craiova au plecat din restaurantul Roma, urmaţi la câteva minute de Victor Piţurcă. Suporterii au refuzat să dea declaraţii presei, la fel ca şi Piţurcă. „Domnilor, discutăm deseară la ora 6, la conferinţa de presă", a spus antrenorul.
Victor Piţurcă va susţine o conferinţă de presă astăzi, la ora 18.00, la restaurantul Golden House din Bănie.
Restaurantul „Roma" aparţine lui Cristi Staicu, ginerele afaceristului Dinel Staicu. Piţurcă s-a întâlnit cu suporterii în jurul orei 13.30 la localul din Brazdă, după ce Adrian Mititelu a anunţat că i-a suspendat acestuia contractul de muncă pe o perioadă nedeterminată. Alături de Piţurcă, a fost suspendat din funcţie tot staff-ul său tehnic.
Consiliul de Administraţie al clubului Universitatea Craiova a decis să suspende pe o perioadă nedeterminată contractul managerului Victor Piţurcă.
UPDATE ora 12.00. Victor Piţurcă a sosit la cantonamentul de la Lunca Jiului dar nu a fost lăsat să inttre de doi dintre angajaţi. După câteva vorbe schimbate cu portarul, Piţurcă a renunţat şi s-a dus la sediul clubului pentru a vedea care este situaţia.
"Este o premieră în fotbalul românesc. Mi se îngrădeşte dreptul la muncă. O să merg la club şi o să văd şi eu ce se întâmplă", a spus Piţurcă.
Patronul Adrian Mititelu a dat dispoziţie ca Victor Piţurcă ş