Bogdan Ciucă, purtător de cuvânt al Partidului Conservator, a explicat la Dezbaterile RL, că marea alianţă proiectată de PNL-PC-PSD are ca prim scop să-i convingă pe parlamentarii puterii să sară în barca opoziţiei.
Pentru relansarea economiei, Bogdan Ciucă s-ar folosi de primii zece clasaţi oameni de afaceri din ţară pe care i-ar aduce la guvernare, pe primul loc fiind Dan Voiculescu.
Deputatul conservator l-ar vedea pe Dan Voiculescu în fruntea senatului, dar susţine că acest fotoliu nu a fost negociat cu liberalii.
PC a fost aliatul tradiţional al PSD. Ce i-a determinat pe conservatori să treacă dintr-o căsătorie cu PSD într-una cu PNL?
Bogdan Ciucă - A fost o decizie tripartidă, iar Crin Anonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantinesc au gândit-o de mai multă vreme. Proiectul este mai ambiţios decât pare
Dacă cele trei partide tot îşi doresc o mare alianţă, nu ar fi fost mai simplu să rămână PC alături de PSD, iar PNL să se asocieze acestei construcţii care era gata făcută?
B.C.- Sunt mai mlte motive şi liderii celor trei partide au căzt de acord aspra acestei soluţii de a creea iniţial o alinţă PC-PNL. Este vorba în priml rând de o clarificare doctrinară, în condiţiile în care PDL îşi revendica întreg spaţiul de dreapta: fomararea uni bloc al forţelor de dreapta PNL-PC oferă o contrapondere PDL. În acelaşi timp noi menţinem o relaţie corectă cu PSD
Dincolo de această clarificare, PC primeşte, potrivit protocolului încheiat cu PNL, o serie de avantaje din partea liberalilor, inclusiv instituirea de grupuri parlamentare dupa alegerile generale, ceea e un plus faţă de parteneriatul cu PSD...
B.C.- Aceleaşi avantaje le puteam obţine şi de la PSD
Dar nu le-aţi obţinut
B.C.-Am obţinut tot ceea ce era în protocol, PSD a fost foarte corect cu noi, iar PC a fost foarte corect cu PSD. Dacă am fi vrut altceva ce n