Statisticile la nivel mondial arată că trei la sută din populaţie prezintă simptome specifice psoriazisului. Potrivit medicilor, cauza apariţiei acestei afecţiuni nu este cunoscută cu exactitate, însă specialiştii consideră că boala este legată de sistemul imunitar al corpului.
Dermatologii susţin că fotochemoterapia, cunoscută şi sub numele de PUVA, reprezintă un tratament eficient împotriva psoriazisului. Potrivit experţilor, tratamentul pe bază de fotochemoterapie constă în două-patru şedinţe pe săptămână. Frecvenţa şedinţelor poate fi redusă după remisiunea leziunilor de la nivelul pielii la o şedinţă pe săptămână. "Rezultate terapeutice excelente pot fi obţinute în psoriazisul vulgar discoid cu remisie la aproximativ 90 la sută dintre cazuri, după 15-25 de şedinte. PUVA este indicată în psoriazisul pustular, eritrodermic, palmo-plantar cronic şi cel unghial. Acest tratament dă rezultate benefice şi în cazul persoanelor care au peste 20 la sută din suprafaţa corpului afectată de această boală", explică medicul dermatolog Wissam Taleb, de la o clinică privată din Capitală.
Potrivit specialistului, această terapie nu este lipsită de riscuri. Astfel, ameţelile, senzaţiile de greaţă, arsurile, cefaleea, uscarea pielii şi hiperpigmentarea cutanată sunt efectele adverse ale fotochemoterapiei.
"Terapia cu raze UV este contraindicată persoanelor care suferă de boli renale, afecţiuni hepatice sau cardiovasculare severe, cataractă, la pacienţii cu boli ce se agravează la lumină, precum porfirie, şi femeilor însărcinate", precizează dr. Taleb.
Psoriazisul este o afecţiune cutanată care provoacă leziuni roşiatice în orice zonă a corpului. Potrivit statisticilor, aproximativ 30 - 50 la sută din persoanele care au psoriazis ajung în timp să sufere şi de artrită psoriatică, afecţiune care provoacă senzaţie de durere, amorţeală şi tumefiere în jurul