Anul 2011 nu se anunţă a fi, nici pe departe, favorabil artei. Vânzările din ultimele luni ale lui 2010, la bursa de artă, prevedeau, de altfel, reducerea masivă a achiziţiilor.

Criza economică a ferecat buzunarele multor investitori. Aceştia au devenit mai reticenţi, mai circumspecţi, orientându-se spre lucrări semnate de nume din primul eşalon al artei româneşti (clasicii continuă să incite interesul celor care se aventurează în negoţul cu artă). "Momentul" (a se înţelege criza prelungită) este totuşi favorabil investiţiilor, ţinând cont de faptul că sărăcia îi îndeamnă pe cei care posedă colecţii valoroase să le scoată la vânzare. Din păcate, majoritatea investitorilor refuză să privească spre arta contemporană, care continuă să piardă teren.

Preţurile de achiziţie la operele semnate de nume importante ale artei contemporane au scăzut drastic, unele fiind cumpărate la sume care nu reprezintă mai mult de jumătate din valoarea acestora. Evident, perioada de stagnare a vânzărilor, la contemporani, are explicaţii plauzibile, din perspectiva investitorilor. Orientaţi spre profitul imediat, sau imediat după atenuarea crizei, aceştia din urmă sunt convinşi că au dat marea lovitură, atunci când intră în posesia unui tablou de Grigorescu, Tonitza, Petraşcu sau Pallady. Pe altă parte, piaţa falsurilor proliferează... nemilos. Ca în vremuri grele.

În tot acest timp, mulţi dintre artiştii contemporani îşi caută în zadar cumpărătorii, iar unii devin, treptat, victima "cererilor uşoare" ale pieţei de artă. Fiindcă, la noi, genurile predilecte spre care se îndreaptă o parte dintre cumpărători (negustori sau iubitori de artă) sunt peisajele, florile şi naturile moarte.

Revenind la preferinţele majore al pieţei, arta primelor decenii ale secolului XX continuă să-i atragă pe investitori. Alături de Pallady, Samuel Mutzner (1884-1959) şi-a câştigat un loc