După ce Rusia a predat, ieri, Poloniei raportul său final privind cauzele prăbuşirii avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski, în aprilie anul trecut, la Smolensk, concluziile nu au fost bine primite la Varşovia.
Directoarea Comitetului interguvernamental de aviaţie (MAK), Tatiana Anodina, a explicat că pregătirea echipajului aeronavei prezidenţiale poloneze era insuficientă şi a hotărât să aterizeze, în pofida „multiplelor informaţii despre condiţiile meteorologice neadecvate".
În plus, oficiali polonezi de rang înalt au făcut presiuni asupra echipajului, influenţând decizia acestuia de a efectua o aterizere „în condiţii inadecvate".
Potrivit rezultatelor anchetei ruse, şeful forţelor aeriene poloneze, generalul Andrzej Blasik, despre care s-a stabilit că s-a aflat în cabina piloţilor, avea o cantitate de 0,6 miligrame de alcool la litru în sânge.
După publicarea acestor concluzii, premierul polonez, Donald Tusk, care se afla în concediu în Italia, a hotărât să-şi întrerupă concediul şi să revină în ţară .
Un proiect de raport al Comitetului asupra cauzelor accidentului, transmis Poloniei la 20 octombrie, a fost considerat, „inacceptabil" de către Tusk, iar Varşovia a transmis anchetatorilor ruşi 150 de pagini de „observaţii", dar Moscova nu a luat în considerare decât 20-30 la sută din ele. J
aroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui decedat, a calificat raportul Moscovei drept „un afront la adresa Poloniei". „Aceasta este consecinţa faptului că ancheta a fost lăsată pe mâna ruşilor", a subliniat el.