Protecţia Copilului a aţionat imediat în cazul a trei minori care fuseseră lăsaţi în grija unui unchi cu dizabilităţi de către părinţi. Poveştile de la Deduleşti şi Romanu s-au rescris, în parte, de astă dată în comuna Gropeni. În cazul a trei minori, lăsaţi pe mâna unui handicapat, Protecţia Copilului a reacţionat imediat.
VEZI AICI GALERIA FOTO
După experienţa nefericită a trei copiii care s-au prăpădit weekend-ul trecut, ucişi sau neglijaţi de părinţi, Protecţia Copilului acţionează, din nou, instituţionalizând trei minori.
La sosirea reprezentanţilor Protecţiei Copilului, în bojdeuca din comuna Gropeni, doi copii mai mari au ieşit în întâmpinare. Tatăl îi lăsase singuri în casă, cu fetiţa de numai şapte luni.
„Erau cu frate-miu, de ce spuneţi că i-am lăsat singuri?", s-a răstit Vasile Baicu, 34 de ani, tatăl copiilor, atunci când a ajuns acasă.
Fratele despre care vorbea este însă un bărbat de 32 de ani cu sever handicap fizic şi psihic. În fapt, el nu se ridică din pat, nici măcar nu articulează cuvinte simple. Nu este în stare să-şi poarte singur de grijă, deci nici pomeneală să aibă grija altuia.
Întrebată ce a mâncat, astăzi, fetiţa cea mare, Rodica, ne-a arătat o farfurie care probabil nu fusese spălată niciodată, în care tronau cojile de la nişte turte coapte.
Ţigări din alocaţii
„Când iau alocaţiile la copii şi banii fratelui cu handicap se duc glonţ la magazin de unde vin cu sucuri, cu ţigări, cu cafea. La copii nici vorbă să le ia ceva. Toate hăinuţele copiilor sunt primite de la oamenii din sat.
Şi eu şi alte vecine le dăm câte o farfurie cu mâncare. Dacă vede mă-sa că le dam de-ale gurii varsă pe jos mâncarea în loc să o lase la copii", ne-a declarat Smeada Anghel, de 72 de ani, vecină.
Tatăl s-a certat cu autorităţile refuzând să dea copiii. Î