Sorin Stoica (n. 27 iulie 1978 – m. 6 ianuarie 2006) a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti, a fost preparator la Catedra de Antropologie Culturală a Facultăţii de Jurnalism şi asistent cercetător la Muzeul }ăranului Român. A coordonat, alături de Zoltán Rostás, cîteva volume de istorie orală şi de etnografie media. Cu peste 50 de recenzii şi cronici literare, romanul său din 2002, Dincolo de frontiere, este considerat primul mare succes al literaturii noului val. Alte volume publicate: Povestiri cu înjurături (2000), Povestiri mici şi mijlocii (împreună cu Călin Torsan, Cosmin Manolache şi Ciprian Voicilă, 2004), O limbă comună (2004), Cartea cu euri (volum colectiv, 2005), Jurnal (2006), Aberaţii de bun-simţ (2007). În numărul din februarie al revistei Dilemateca veţi putea citi cîteva texte inedite ale lui Sorin Stoica. (Marius Chivu)
19 decembrie 2006. Zi festivă. Academia Română înmînează premii. Fusesem rugat de părinţii lui Sorin Stoica să-i însoţesc. Se simţeau stingheri, singuri, într-un aşa cadru. Cum să nu. Ba chiar l-am luat şi pe Călin Torsan. De cum am intrat în Academie, am dat într-un hol care nu depăşea cu mult atmosfera unui hol de spital, cu portarii consumaţi de-o colosală importanţă, care ne-au direcţionat-dirijat spre o sală de consiliu. Înăuntrul distinsei săli, o faună de primărie sau prefectură. Sau de judecătorie. Căciuli de astrahan, de vulpe argintie, kilograme de rujuri, chintale de parfumuri sărbătoreşti, o aşteptare grea, apăsătoare. Aproape că ne-am vîrît pe vîrfurile picioarelor undeva în colţul încăperii. Parcă eram nişte vrăbii venite după niscai firimituri. Eu şi Călin, adică. Aşa a trecut aproape o oră. Pe la 11 fără 10 a-nceput foiala. Uşa deschisă lăsa loc nu numai curentului, ci şi zumzetului care creştea simţitor. Să ne ridicăm. Să ne ridicăm, se-nţelegea din mişc
