Crin Antonescu a închiriat cel puţin până în 2016 o parte din trustul de presă controlat de Dan Voiculescu; în schimb, fostul informator al Securităţii, cu nume de cod Felix, se visează cel puţin preşedinte al Senatului, dacă nu mai mult.

În România presa a devenit obiect de schimb în negocierile politice, iar libertatea jurnaliştilor este jucată la masa marilor alianţe. Liberalii, care odinioară preţuiau libertatea de opinie ca principal motor al democraţiei, n-au avut însă nici o problemă să cumpere timp de propagandă de la liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, care, prin trustul Intact, controlează Antena 1, Antena 2, Antena 3, Jurnalul Naţional, Săptămâna Financiară. La schimb, şeful PNL, Crin Antonescu, oferă Partidului Conservator (PC) nu doar umbrela brătienilor şi moştenirea istorică, de care făcea atât tapaj până nu de mult, ci şi viitorul partidului, împărţind cu PC locurile parlamentare pe care speră să le obţină la alegerile viitoare, şi chiar mai mult, dacă se va putea: fotoliul de preşedinte al Senatului pentru Dan Voiculescu.

Trocul nu-i indignează nici pe liberali, nici pe ceilalţi politicieni, fiindcă ei sunt obişnuiţi să negocieze fără limite orice. Trocul nu-i indignează nici pe jurnaliştii Antenelor, fiindcă ei s-au obişnuit cu situaţia încă de pe vremea guvernării Năstase, când s-a făcut primul aranjament: locuri în Parlament pentru oamenii lui Felix în schimbul susţinerii mediatice. Înainte de negocierile finale cu PSD, Dan Voiculescu a făcut un experiment mediatic interesant în Bacău: la alegerile locale din 2004, Antena 1 a reuşit să-l scoată din cărţi pe baronul PSD Dumitru Sechelariu, prin anchete jurnalistice bine ţintite, şi să-l înscăuneze în locul acestuia la primăria din Bacău pe Romeo Stavarache, un nou-venit care la scurtă vreme l-a trădat, de altfel, pe Voiculescu. Trădarea nu contează însă în economia experimentulu