Noua lege a educaţiei consacră o inovaţie legislativă a guvernului actual, aceea a reglementării cu variante la alegere. Din păcate, aceasta nu e nici pe departe o expresie a reformei, ci, în mod foarte probabil, doar creează inutile forme fără fond.
Am citit cu sufletul la gură mult aşteptata lege a educaţiei naţionale. Am încercat să ignor de-a lungul ultimelor luni disputele politice din jurul ei, dar am ascultat cu atenţie criticile venite din interiorul sistemului. Am vrut să văd dacă autorii au fost receptivi şi le-au reflectat măcar parţial în textul final.
Concluzia a fost dezamăgitoare: legea este după chipul actualului guvern şi asemănarea actualului ministru, prin reglementările introduse artificial, pentru a crea aparenţa unei viziuni europene asupra sistemului naţional de învăţământ. De pildă, alegerea arectorilor se va putea face în drept fie prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice, cercetătorilor şi reprezentanţilor studenţilor, fie printr-un concurs public. În fapt, atâta vreme cât modalitatea de alegere, între aceste două variante, se stabileşte prin votul universal al aceloraşi persoane, cu şase luni înainte de alegeri, este foarte greu de crezut că va exista vreo universitate care va renunţa la puterea de a-şi impune singură conducătorul şi va dispune pentru asta înfiinţarea unei comisii cu jumătate dintre membri din afara universităţii. Principiul se aplică şi la alegerea decanilor, pentru care rectorul organizează un concurs public. Măsura cu variante de alegere seamănă izbitor cu prevederea din mult controversata şi recenta ordonanţă cu privire la indemnizaţia pentru creşterea copilului, care oferă două variante pentru părinţi: aceea de a primi o indemnizaţie de până la maximum 3.400 de lei timp de un an sau de a primi una de până la 1.200 timp de doi ani. O aritmetică banală arată că prima v
