* un şofer a schimbat brusc direcţia de mers şi i-a tăiat faţa unui microbuz
Două autoturisme au intrat în coliziune, marţi seară, pe Calea Călăraşilor, în zona "Concivia". La ora 20.10, un microbuz marca "Mercedes Sprinter", condus de Silviu G. (36 de ani) din Brăila, circula dinspre Piaţa Concordia către Barieră, pe banda a doua de circulaţie. Pe banda unu de mers, în aceeaşi direcţie, circula o "Dacia Solenza", la volanul căreia se afla brăileanul Mircea A. (56 de ani). După cum a declarat şoferul microbuzului, la un moment dat, bărbatul care conducea "Dacia" a schimbat brusc direcţia de mers, pentru a vira la dreapta şi i-a tăiat faţa. Şoferul microbuzului nu a mai putut evita impactul, iar cele două autoturisme s-au ciocnit. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au constatat că accidentul nu s-a soldat cu victime, fiind vorba de o tamponare. Totuşi, circulaţia în zonă s-a desfăşurat pe un singur sens de mers pentru aproximativ jumătate de oră. * un şofer a schimbat brusc direcţia de mers şi i-a tăiat faţa unui microbuz
Două autoturisme au intrat în coliziune, marţi seară, pe Calea Călăraşilor, în zona "Concivia". La ora 20.10, un microbuz marca "Mercedes Sprinter", condus de Silviu G. (36 de ani) din Brăila, circula dinspre Piaţa Concordia către Barieră, pe banda a doua de circulaţie. Pe banda unu de mers, în aceeaşi direcţie, circula o "Dacia Solenza", la volanul căreia se afla brăileanul Mircea A. (56 de ani). După cum a declarat şoferul microbuzului, la un moment dat, bărbatul care conducea "Dacia" a schimbat brusc direcţia de mers, pentru a vira la dreapta şi i-a tăiat faţa. Şoferul microbuzului nu a mai putut evita impactul, iar cele două autoturisme s-au ciocnit. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au constatat că accidentul nu s-a soldat cu victime, fiind vorba de o tamponare. Totuşi, circulaţia în