Bărbatul avea un proces într-o sală de la Secţia Civilă şi a ameninţat în această dimineaţă că îşi dă foc în sala de judecată 165, în faţa judecătorilor, din cauza problemelor pe care le are cu justiţia.
UPDATE, ORA 11.30
Problemele au început în urmă cu şapte ani, când Stelian Alexandroniu şi soţia sa au cumpărat o casă de pe strada Gării de la SC Metropol SA, fosta IJPIPS. Când au cumpărat casa, soţii Alexandroniu nu îşi imaginau ce o să păţească şi că o să fie târâţi prin procese pentru a-şi demonstra dreptul de proprietate. Cei doi soţi, stabiliţi în Austria, au primit prima lovitură în 2005, când au vrut să evacueze persoanele care stăteau în casa cu număr topo 17410, pe care ei au cumpărat-o.
CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE
În urma investigaţiilor efectuate de expertul tehnic judiciar s-a stabilit că faptic pârâţii ocupă imobilul cu număr topo 17410, însă extrasele CF cumpărate sau închiriate de aceştia sunt pe numărul topo 17409", a declarat Stelian Alexandroniu.
Acesta mai spune că a fost tratat ca un impostor după ce, în calitate de proprietar, a cerut evacuarea chiriaşilor. La rândul lor, aceştia au deschis proces de rectificare a Cărţii Funciare, în urma căruia dreptul de proprietate al soţilor Alexandroniu pe casa de la numărul 5 este aruncat în aer.
UPDATE, ORA 11.00
Stelian Alexandroniu a fost amendat de oamenii legii cu suma de 300 de lei. Bărbatul este hotărât să continue seria gesturilor extreme pentru că spune "justiţia din România nu mai valorează nimic. Eu sunt o victimă a mafiei imobiliare şi a primăriei. Vin în fiecare lună din Austria pentru procese şi nu rezolvăm nimic. Trebuie făcut ceva. Sunt hotărât ca şi luna viitoare să protestez. Judecătorii sunt mână în mână cu mafia. Tot ce se întâmplă este împotriva Constituţiei României", a spus Stelian Alexandroniu.
CLICK AICI PE