Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen limită pentru crescătorii de bovine

Publicat in Adevarul, joi 13 ianuarie 2011 ·

Crescătorii de vaci de lapte mai pot solicita ajutoarele specifice de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Maramureş, până la data de 21 ianuarie.

Finanţarea ajutoarelor vine de la Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), care a alocat un plafon de 22,447 milioane de euro, la nivel de ţară. Ajutorul financiar se acordă pentru un efectiv cuprins între 2 şi maximum 15 capete vaci de lapte. Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de cel mult 250 euro per capita. În Maramureş există aproximativ 30.000 de gospodării care au cel puţin două vaci de lapte. Dintre acestea 14.200 apar ca fiind eligibile în documentele de la APIA Maramureş. „Deocamdată doar 900 de fermieri au cerut acest ajutor. Noi estimăm ca până la 21 ianuarie, numărul solicitărilor să crească la 3.000“, a declarat Florin Urs, directorul executiv de la APIA Maramureş.

De menţionat ar mai fi faptul că acest ajutor specific se acordă doar localităţilor din zonele montane defavorizate. În Maramureş există 47 de astfel de localităţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 6 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 56 minute
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

A murit compozitorul Eugen Doga, o veritabilă legendă a muzicii

Ziua Constanta acum 10 ore
Compozitorul Eugen Doga s-a stins astpzi din viață! Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de condoleanțe. „L-am pierdut astăzi pe Eugen Doga, compozitor de geniu care a transpus în muzică frumusețea și sufletul Moldovei natale și e

George Simion anunță noi membri în partidul său: O avocată și un deputat care renunță la S.O.S. România pentru AUR

Adevarul acum 4 ore
Președintele AUR, George Simion, a anunțat marți seară, 3 iunie, că se vor alătura noi nume formațiunii sale. Printre noile persoane se numără avocatul Silvia Uscov și deputatul Andrei Gușă, ales pe listele S.O.S. România.

Accident grav de circulație pe Autostrada A1. Sunt implicate 3 TIR-uri și 7 autoturisme

HotNews acum 12 ore
Accidentul a avut loc pe sensul de mers București – Pitești al autostrăzii A1 în dreptul localității Corbii Mari. „Din informațiile preliminare, în eveniment sunt implicate 3 autotrenuri și 7 autoturisme”, a transmis Departamentul pentru Situații de

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 9 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Trump urmează să participe la summitul NATO de la sfârşitul lui iunie în Olanda, anunţă Casa Albă

G4Media acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump urmează să participe la summitul NATO prevăzut în perioada 24-25 iunie la Haga, în Olanda, anunţă marţi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP, citată de News.ro. Urmărește cele mai no

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 9 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Citaţii - 04 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 55 minute
Moştenitorii necunoscuti ai defunctei Druţă Ileana, decedată la data de 14.02.2025, fostă cu ultimul domiciliu în municipiul Braşov, Bld. Saturn nr. 37, bloc 37B, scara A, apt. 105, judeţul Braşov, sunt chemaţi să se prezinte la sediul Societăţii pr

Vremea

București
acum

21°
mie.

20°/32°
joi

20°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/29°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/27°
joi

19°/23°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

16°/29°
joi

16°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

17°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/32°