Bojdeuca din Ţicău are o prispă îngustă pe care Ion Creangă obişnuia să doarmă, uneori şi pînă la sfîrşitul lui septembrie, dacă nu venea frigul aşa repede. Are în spate dealurile Ciric şi Şorogari. În faţă, urci o pantă uşoară, nimereşti în Sărărie. Nici n-ai zice că bojdeuca se află, pînă la urmă, în oraş.

Ţicăul are ceva din aerul patriarhal al mahalalei care a fost odată. Chiar dacă nu mai este „Valea Plîngerei“ aşa cum îl descria Ion Creangă într-o reclamaţie adresată primarului de Iaşi („…locuiesc într-o bojdeucă de căsuţă, în Mahalaua Ţicăului, de-i mai zic şi Valea Plîngerei“) sau într-o scrisoare către Titu Maiorescu, care-i fusese profesor de estetică şi alături de care participa la întîlnirile Junimii.

Profesorul Constantin Parascan a fost muzeograf la Bojdeucă mai bine de 30 de ani şi are o lucrare de doctorat despre Creangă. El e de părere că scriitorul i-ar fi scris lui Titu Maiorescu despre casa sa aparent fără nici un motiv. Dar conştient că – în felul acesta – bojdeuca lui va rămîne în istorie: „Respectabile şi mult iubite domnule Maiorescu, dacă n-ai rîs de mult de vreo prostie a vreunui idiot, de care numai în răposata Junime de la Iaşi se putea rîde mai cu haz, poftim vă rog de-ţi rîde cu hohot de una acum. În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară şi pe vremea asta, în 18 spre 19 septembrie. De veţi avea răbdare, că bunătate întotdeauna aţi avut, veţi întreba, probabil, unde e bojdeuca mea. Vă voi răspunde respectuos: în Mahalaua Ţicău, ce-i mai zic şi Valea Plîngerei, strada Ţicăul de Sus, numărul 4… dacă se mai poate numi stradă o ulicioară dosnică, plină de noroi pînă la genunchi, cînd sînt ploi mari şi îndelungate, zise şi putrede, şi la secetă geme colbul pe dînsa. Iar bojdeuca de căsuţă în care locuiesc eu de vreo 18 ani este din vălătuci şi povîrnită spre cădere pe zi ce trece, de n-ar fi rezemată în vreo 24 de furci de ste