Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a anunţat ieri că a primit notificări din partea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, care vor disponibiliza, începând cu 1 martie, peste 2.100 de persoane. Reprezentanţii sindicatelor o dau la întors şi spun că nu vor exista disponibilizări, dar că încă sunt la masa negocierilor cu administraţiile.
La numai două zile după ce sindicalistul Marin Condescu şi ministrul economiei, Ion Ariton, au semnat un protocol „salvator“, conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat că până la 1 martie vor fi disponibilizaţi 2.132 de ortaci din bazinul minier al Olteniei. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu, reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) şi cei ai Complexurilor Energetice (CE) Rovinari, Turceni şi Craiova au trimis notificări la şomaj, anunţând următoarele concedieri. Potrivit notificărilor, cele mai multe persoane vor pleca de la SNLO, de unde vor fi concediaţi 920 de salariaţi. „Am primit notificări privind un număr total de 2.132 de persoane care urmează să fie disponibilizate de la unităţile miniere din Gorj şi Dolj. De la SNLO vor pleca 920 de persoane, de la CE Rovinari - 448, de la CE Turceni - 484, iar de la CE Craiova vor pleca 280 de persoane. Este vorba de un program de disponibilizări derulat între anii 2011-2013, perioadă în care urmează să fie disponibilizaţi 4.000 de angajaţi de la cele patru unităţi. Pentru anul în curs vor fi disponibilizaţi doar 2.132 de salariaţi, urmând ca desfacerea contractului de muncă să aibă loc începând cu 1 martie“, a declarat Ana-Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.
Ce se întâmplă cu protocolul?
Notificările privind disponibilizările celor peste 2.100 de persoane din