Şoferii craioveni care, la 30 decembrie 2010, s-au revoltat faţă de creşterea preţului combustibilului au fost amendaţi de jandarmi. 12 dintre cei 20 de tineri care au participat la acţiunea dintr-o benzinărie din Craiova au primit sancţiuni pentru că au claxonat.
Citiţi şi:
Şoferii olteni au protestat într-un mod original
Protestul împotriva preţurilor la benzină şi motorină a ajuns la Timişoara: şoferii au alimentat de un leu
Ăsta e preţul benzinei
Oamenii legii i-au legitimat pe protestatari, explicându-le că este o acţiune de rutină, numai că la câteva zile de la acţiunea lor, oltenii au primit acasă procesul verbal. Erau anunţaţi că fiecare dintre ei a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, dar şi pentru că au claxonat fără motiv, în mod repetat.
Pe lângă sancţiunea dată de jandarmi, conducătorii auto vor mai primi o amendă şi de la Poliţie. „S-a dat amenda minimă de 200 de lei. Au fost amendaţi pentru că au claxonat", a confirmat Cosmin Mirea, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Tinerii susţin, însă, că nu au încălcat legea şi spun că vor contesta amenda în instanţă. „M-am dus în benzinărie, am alimentat, după care am stat de vorbă cu doi prieteni. A venit un jandaram la noi, care mi-a cerut să mă legitimez. L-am întrebat pentru ce este nevoie să îi arăt actele. Mi-a spus că aşa sunt procedurile. Am întrebat dacă o să fiu amendat şi m-a asigurat că nu, însă la câteva zile m-am trezit cu procesul verbal acasă. Când am deschis plicul, am văzut sancţiunea şi nu mi-a venit să cred", a spus Bogdan Bitică (27 de ani).
„Ne-au sechestrat în benzinărie"
Şoferii care au îndrăznit să-şi manifeste nemulţumirea faţă de preţul combustibilului susţin că oamenii legii i-au sechestrat în benzinărie ca pe nişte infractori.
„Au