Dacă unii dintre adulţi renunţă, din inconştienţă sau constrânşi de anumite împrejurări, la copii, există alţii care îi cresc şi îi iubesc ca şi cum ar fi ai lor. Prezentăm povestea unei mame, care, în ciuda greutăţilor vieţii, reuşeşte să crească singură, pe lângă fiica naturală, încă trei copii abandonaţi de familiile lor.

Seară de ianuarie. Ora 17.30. Pornim din Slatina către familia Cioponea din Slătioara. Este ceaţă. Circulăm cu prudenţă. După ce scăpăm de aglomeraţia din oraş, mărim un pic viteza. În fine, uşor, uşor, ajungem la gospodăria familiei Cioponea pe o uliţă neasfaltată, plină de noroi şi urme de roţi proaspete, uşor croită spre stânga de la drumul principal. „Este a treia casă pe dreapta“, spune unul dintre colegi.

Am ajuns. Parcăm maşina şi suntem imediat întâmpinaţi de o doamnă, trecută de 30 de ani, de statură medie, cu părul negru, îmbrăcată modest, cu un pulover roşu şi pantaloni închişi la culoare. „Probabil că ea este mama. Îmi place“, îmi zic în minte. Facem cunoştinţă. Este Aureliana Cioponea, o mamă care creşte, pe lângă fiica naturală, încă trei copii luaţi de la Protecţia Copilului. Zăbovim un pic pe trepte, schimbând câteva replici, dar ne pofteşte imediat în casă.

Prima impresie

Ajungem într-un soi de antreu şi vrem să ne descălţăm. Ne face semn să intrăm fără a ne da jos cizmele. În capătul holului, de după o uşă, apare o altă femeie, mai în vârstă. „Este mama mea, bunica micuţilor“, spune Aureliana. Intrăm în una din camere. Curăţenie lună! Hârjoneala copiilor încetează imediat ce ne văd. Se aşază cuminţi pe pat şi îşi urmăresc nedumeriţi cu privirile mama. Bunica îl ia în braţe pe Petru, mezinul familiei, în vârstă de opt luni. Este nervos şi iritat. Plânge. „Acum îi dă primul dinţişor“, spune mândră mama. În tot acest timp, Aureliana se aşază lângă ceilalţi doi copii. Andrada are opt ani, iar Ma