"Singura noastră şansă de a ieşi din ceaţă şi de a recâştiga credibiliatea este de a ţine relaţiile cu FMI şi celelate instituţii de acest gen. Tebuie să ştim că nu o să ne îmbunătăţim foarte repede credibilitatea", a declarat Isărescu într-un interviu televizat. Sursa: Codrin Prisecaru
Potrivit acestuia, credibilitatea o pierdem repede şi o recâştigăm foarte greu.
"Ieşirea din conul de umbră în care este România se va face încet, cu atât mai mult cu cât trecutul ne-a bagat într-o cutiuţă şi arată că nu suntem prea chibzuiţi", a mai spus guvernatorul BNR.
El spune că România s-a repezit, a ieşit public şi a început un dialog mai aspru cu companiile de rating. De acum va trebui să dovedim că suntem perseverenţă, a afirmat Isărescu.
"Orice derapaj, chiar verbal va fi imediat taxat. Comportamentul nostru din ultimii 20 de ani ne-a plasat în locul copilului năzdrăvan, care nu stă cuminte, sparge geamuri", a mai declarat şeful băncii centrale.
Isărescu a mai vorbit şi despre dobânzile la creditare care sunt, în continuare, ridicate.