Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolo Napoli, cel mai rezistent antrenor în "era" Mititelu! Vezi numărul antrenorilor ce s-au aflat pe banca Universităţii din 2006 pînă-n prezent!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 13 ianuarie 2011 ·

Schimbările dese de antrenori s-au dovedit a fi o obişnuinţă pentru Universitatea de la revenirea acestora în Liga 1. Astfel, din 2006, pînă-n prezent, 13 antrenori principali sau interimari au ocupat banca tehnică a alb-albaştrilor.

Cel mai mult a reuşit să se menţină în funcţie italianul Nicolo Napoli, acesta bifînd 55 din cele 154 de

partide jucate de olteni în campionat. De menţionat faptul că, de la venirea lui Adrian Mititelu, "Ştiinţa" nu a încheiat nici-un sezon de primă ligă cu acelaşi antrenor cu care începuseră stagiunea.

În ediţia trecută, craiovenii au ocupat locul întîi în clasamentul tehnicienilor schimbaţi, dintr-un total de 45 antrenori prezenţi, cinci s-au aflat pe banca tehnică a "juveţilor". În prezent, în 18 runde, Universitatea a început sezonul cu A. Ţicleanu , dar, fostul component al "Craiovei Maxima" a fost înlocuit după numai 5 etape de Victor Piţurcă.

Cea mai bună clasare reuşită de gruparea fanion a Olteniei sub patronajul lui Adrian Mititelu a fost locul 7 obţinut la finele ediţiei 2008/2009, atunci, cu trei etape înainte de final finanţatorul alb-albaştrilor l-a înlocuit pe Nicolo Napoli cu Ionel Gane într-un moment cînd formaţia se clasa pe o poziţie de cupă europeană (locul 6).

Antrenorii prezenţi pe banca tehnică a Universităţii Craiova din 2006 pînă-n prezent:

Sezonul 2006-2007: Ovidiu Stângă (etapele 1,3-9),S.Cristescu (etapa.2, împreună cu A.Beldeanu), Ştefan Stoica (etapele 10-27), Florin Cioroianu (etapele 28-34) - locul 9 în Liga 1

Sezonul 2007-2008: Florin Cioroianu (etapele 1-5), Ovidiu Stângă (etapele 6-7), Daniel Mogoşanu (etapele

8-10), Nicolo Napoli (etapele 11-34) - locul 9 în Liga 1

Sezonul 2008-2009: Nicolo Napoli (etapele 1-31), Ionel Gane (etapele 32-34) - locul 7 în Liga 1

Sezonul 2009-2010: Daniel Mogoşanu (etapele 1-7), Eugen Neagoe (etapele 8-17

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul premier Petre Roman, audiat din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 44 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman

Circulaţie feroviară întreruptă între Dej şi Gherla, în urma unui accident. Două trenuri, afectate

Mediafax acum o ora
Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri dimineaţa între Dej şi Gherla, în urma unui accident produs în apropierea localităţii Mintiul Gherlii. Două trenuri sunt afectate, transmite CFR SA.

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum o ora
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum o ora
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară a fost reluată / Precizările poliţiştilor - FOTO

News.ro acum 18 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi cu privire la un accident feroviar petrecu

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 4 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

O emisiune TV franceză retrasă după ridiculizarea unei femei care s-a îndrăgostit de un Brad Pitt fals

News.ro acum o ora
O femeie din Franţa care credea că are o relaţie amoroasă de lungă durată cu Brad Pitt şi care a fost înşelată să plătească 830.000 de euro (700.000 de lire sterline) pentru a-l ajuta cu tratamentul medical s-a confruntat cu un val de critici online

Michelle Obama spune că va lipsi de la învestirea lui Donald Trump. Soţul său va fi prezent

Mediafax acum 26 minute
„Fostul preşedinte Barack Obama a confirmat că va participa la cea de-a 60-a ceremonie de inaugurare. Fosta primă-doamnă Michelle Obama nu va participa la următoarea inaugurare”, se arată într-un comunicat al Biroului lui Barack şi Michelle Obama. D

Atac masiv cu rachete ruseşti în Ucraina: Alimentarea cu energie, întreruptă în şase regiuni

Mediafax acum o ora
Forţele aeriene ale Kievului au avertizat cu privire la numeroase grupuri de rachete lansate de Rusia, pe fondul unei alerte aeriene la nivel naţional, dar nu au existat rapoarte imediate privind pagube. Într-o declaraţie, Ukrenergo a declarat că a

TikTok ar putea primi o extensie de funcţionare în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
Senatorul Ed Markey a anunţat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance pentru a scăpa de blocarea în Statele Unite. „TikTok are problemele ei. Însă, blocarea ar putea avea cons

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-0°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°