Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alţi copii abandonaţi

Publicat in Vocea Brailei, joi 13 ianuarie 2011 ·

* trei copii cu vârste între 7 luni şi 8 ani au fost luaţi, ieri, de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, dintr-o cocioabă din comuna Gropeni * micuţii fuseseră lăsaţi singuri în casă de către părinţi * autorităţile au mai preluat din familie şi un adult cu handicap grav * autorităţile au reuşit s-o găsescă pe mamă, astfel încât au internat-o alături de copii, în centrul maternal

Moartea celor trei copii, survenită în condiţii dramatice în weekend-ul trecut, a pus pe jar autorităţile brăilene. Ieri, o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila a intervenit de urgenţă în localitatea Gropeni, după ce reprezentanţii primăriei comunale au semnalat cazul a trei copii lăsaţi singuri în casă de către părinţi. Micuţii erau nesupravegheaţi deoarece mama, Antoneta Bran, persoană cu handicap mintal, plecase în satul Valea Cânepii, la părinţii ei, aşa cum obişnuia adesea, iar tatăl minorilor, Vasile Baicu, lucra cu ziua prin vecini, deşi este asistent personal al unui frate cu handicap grav, ţintuit la pat de boala sa. Când echipa de la DGASPC Brăila şi reprezentanţii primăriei au ajuns la faţa locului, tatăl se întorsese acasă şi a refuzat să-şi dea de bună voie copii. Bărbatul îşi ţinea strâns în braţe fetiţa de 7 luni şi repeta într-una "Pe asta nu o dau", în timp ce frăţiorul de 5 ani întindea mânuţa să ceară ceva celor care intraseră în casă, iar fetiţa cea mare, de 8 ani, elevă în clasa a doua, povestea ce note a luat la şcoală. Cele două încăperi ale lociunţei erau pline de fum de la soba cu care se încălzeau, iar aerul era greu respirabil de la mirosul rănilor pe care le avea la picioare unchiul copiilor. Numai după insistenţe ale directorilor DGASPC şi în prezenţa agentului de poliţie din comună, tatăl a acceptat să-şi dea copiii în grija autorităţilor. De altf

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 9 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°