Născut la Sfântu Gheorghe, dar „Adoptat” de Târgu-Mureş, tânărul este pasionat de fotografie şi are la activ şase expoziţii personale.
Zoli este un fotograf desăvârşit, un tip care încearcă mereu să surprindă naturaleţea ipostazelor cu ajutorul unui aparat foto. Povestea lui începe în liceu, înainte să înceapă clasa a 10-a. „Mi-am cumpărat un aparat foto digital şi am început să fac multe fotografii. Atunci am şi început să merg la piesele de teatru şi am fost fascinat de spectacolul „Aşteptându-l pe Godot”, regizat de Tompa Gabor. A fost, practic, spectacolul care m-a determinat să devin un simpatizant al teatrului şi de atunci am şi început să realizez fotografii la spectacolele de teatru. Mă atrăgea expresia feţelor actorilor şi situaţiile interpretate de aceştia şi era o misiune de-a mea să „prind” toate acestea cu ajutorul camerei. Încă din clasa a 10-a ştiam că vreau să devin fotograf”, recunoaşte Zoli.
Expoziţii de liceu
Chiar dacă era elev, pasiunea pentru fotografie l-a cuprins în totalitate, astfel că la scurt timp după ce şi-a luat aparatul, a organizat prima sa expoziţie personală. „Au fost două expoziţii extrem de importante pentru mine în anul acela. Mai întâi, a fost vorba de prima mea expoziţie, chiar la liceu, în care am prezentat peisaje şi elemente naturale, căci atunci încă nu pozam oameni. Cea de-a doua a fost pe holurile teatrului din Sfântu Gheorghe, la recomandarea unui actor care a jucat în „Aşteptându-l pe Godot”, în care prezentam ipostaze din piesă. Expoziţia a însemnat enorm pentru mine, elev de liceu, mai ales că a fost deschisă înainte de ultima reprezentaţie a piesei”, spune fotograful. Faptul că fotografie de teatru îl pasionează reiese şi din faptul că de şase ani încoace nu a lipsit, ca fotograf acreditat, de la Festivalul de Teatru din Sibiu, „cel mai important eveniment al anului”, pentru Zoli.
@N