Cifrele înaintate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că anul 2010 a fost cel mai slab din 2002 încoace pentru piaţa auto din România, înmatriculările de maşini noi scăzând cu peste 18%. În schimb, autoturismele second hand aduse din străinătate au avut un an ceva mai prielnic. Numărul maşinilor la mâna a două cumpărate de peste hotare şi înmatriculate în România a depăşit, în 2010, 214.000 de unităţi.
Numărul maşinilor noi înmatriculate anul trecut în România a scăzut sub 100.000 de unităţi (94.541), acest segment al pieţei înregistrând un regres comparativ cu 2009, când au intrat în evidenţele DRPCIV 116.020 de autoturisme noi.
Potrivit HotNews, declinul pieţei ar fi fost şi mai pronunţat dacă aceasta nu ar fi primit ajutor prin programul Rabla, datorită căruia au fost achiziţionate peste 50% din maşinile noi înmatriculate. Dacia a rămas marca numărul unu, cu 30.761 autoturisme, deşi a cunoscut o scădere de 15% faţă de anul 2009. Skoda a fost pe locul al doilea cu 8.030 de maşini noi (-13%), iar Renault - pe locul trei cu 7.857 (-13%). Cele mai mari pierderi ale cotei de piaţă, de 90%, le-au avut anul trecut Hummer, Ssangyong, Chrysler şi Dodge.
De altfel, 90% din toate mărcile auto prezente pe piaţa românească au înregistrat scăderi în 2010, doar BMW, Chevrolet, Porsche şi Opel prezentând cifre mai mari faţă de 2009, în ceea ce priveşte înmatriculările de maşini noi.
Topul mărcilor auto în funcţie de înmatriculările de maşini noi anul trecut şi variaţia faţă de 2009
Pe de altă parte, numărul autoturismelor second hand cumpărate din străinătate şi aduse în ţară a crescut cu 1%, faţă de 2009. Decembrie a fost cea mai bună lună a anului trecut. Peste 41.000 de maşini SH au fost înscrise în ultimele 31 de zile din 2010, cifra totală pe an depăşind 214.000 de unităţi. Volkswagen, Opel