Florin Uzumtoma a ridiculizat ideea folosirii unei nave de tip Donaris pentru căutarea cadavrului lui Bogdan Mitu, deja celebrul criminal de la Cernavodă, pe fundul fluviului
Trupul bărbatului care s-a sinucis aruncându-se împreună cu soţia sa în Dunăre este de negăsit.
Căutarea lui Bogdan Mitu, personajul principal în ancheta triplului asasinat de la Cernavodă, de câteva ore, are legătură şi cu Galaţiul.
Asta după ce conducerea Poliţiei Transporturi Constanţa a anunţat că va apela la autorităţile gălăţene pentru a le fi împrumutată performanta navă de căutare „Donaris", dotată cu sonare (detectoare cu ultrasunete). În replică, proprietarul navei, respectiv Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, a infirmat categoric această afirmaţie.
Florin Uzumtoma, directorul (AFDJ) ne-a precizat răspicat că autorităţile de la Constanţa nu au cerut ecăutarea cadavrului cu cu şalupa Donaris. Oricum, chiar dacă această solicitare ar fi existat, directorul AFDJ spune că o astfel de idee aparţine unor oameni care habar nu au ce spun.
„ Vorbesc doar ca să arate ce buni sunt ei şi cum se pricep, dar n-au sunat să întrebe ce face o astfel de navă. Ce mai... sunt nişte miliţieni", ne-a declarat Uzumtoma.
Mai mult chiar, directorul AFDJ a completat ironic:
„Gândiţi-vă că dacă o astfel de navă ar depista fiinţe şi corpuri umane, noi aici, la AFDJ, ne-am apuca de pescuit. Ba poate găsim şi ceasurile celor care le-au pierdut în Dunăre. Nu înţeleg cum au putut vorbi fără să întrebe, fără să ştie. E ca şi cum eu aş spune despre cineva că are o maşină de făcut bani acasă şi vreau să mi-o împrumute şi mie o oră. Este o aberaţie".
Directorul AFDJ a declarat că în astfel de cazuri cadavrele pot fi găsite doar cu scafandri şi cu dragaje speciale.
„Sunt nişte proceduri clare, dar nimeni nu se ocupă de ele, fiecăre îşi dă cu p