Ca instituție de drept, tranzacția nu presupune vreo conotație ilegală și/sau imorală. Dimpotrivă, este o instituție menită să asigure stabilitate diferitelor raporturi comerciale, folosită în special pentru evitarea și/sau soluționarea amiabilă a unor eventuale litigii. Aceste scopuri ar trebui să se reflecte și în tranzacțiile politice. Cum e, de exemplu, tranzacția care se pune în acest moment la cale între PSD, PNL și PC. Teoretic, dincolo de lipsa de afinități ideologice dintre părți, o asemenea tranzacție ar trebui să-i revolte doar pe adversari. Practic însă…
… practic, primele runde de negocieri dintre liderii celor trei partide (detalii pe Hotnews.ro și pe blogul personal al lui Victor Ponta) sunt oglinda a cât de jos a ajuns clasa politică autohtonă. Pentru că ceea ce se dezbate nu e compatibilizarea măsurilor care ar putea duce la schimbarea României, ci funcții și scaune: de parlamentari, de miniștri, de premier și de președinte al României.
În discuție sunt procentele fiecărui partid pe listele comune, cine ar urma să conducă Guvernul și cine ar trebui să candideze pentru președenție, nu viitorul cotei unice. Nu modul în care ar putea fi reformată justiția e în lucru, ci cui îi va reveni acest portofoliu. Lucru valabil și pentru domeniul economic sau educațional. Nu funcționarea Parlamentului (cum ar fi un nou Regulament care să nu mai permită înmulțirea voturilor ”după ochi”) îi interesează pe negociatori, ci persoana care va fi președintele Senatului (mai exact partidul căruia îi va reveni această demnitate). Nu reforma administrativă este prioritară, ci împărțirea baroniilor (cu accent pe conservarea baroniilor deja controlate și câștigarea celor care sunt sub influența PDL-ului la ora actuală).
Nu principii, măsuri și legi necesare sunt negociate, ci posturi pentru diferite persoane, pornind de la cele mai importante demnități ale
