Niciodată – o spun gâfâind de ruşine – n-am fost locomotive la vreun tren al istoriei. Mereu am jinduit să prindem trenul, dar de cele mai multe ori l-am pierdut. Când l-am prins (vreun mărfar amărât) am nimerit bou­vagonul. Asta ne-a fost vocaţia: nehotă­râ­rea. Soarta de remorci. N-am fina­li­zat ni­mic fără să ne bizuim pe altci­ne­va, iar acel cineva ştiin­du-ne, din isto­rie, slăbi­ciunea, ne-a acceptat, ne-a condus, ne‑a se­dus, ne-a impus, ne-a smuls şi

ne-a... aban­do­nat.

Tot timpul am căutat mo­dele. Dacă au occidentalii struc­turi de imagine (cu care ne amă­gesc şi ne iau ochii nouă, ră­ma­şilor la coada trenului), hop şi noi. Dacă americanii nu pun aşa preţ pe cultură şi edu­caţie (haida, de!) hai să desfiinţăm şi noi asemenea struc­turi nostalgice care ne trans­formă în naţio­na­lişti, în frâne pe drumul euro-atlantizării şi globa­lizării, iar în loc să punem ceea ce au şi americanii, structuri de pu­blic relation prin care să spu­nem că nu suntem aşa cum se vede, ci că suntem aşa cum nu se observă. Sunt încă pentru con­tra. Ei şi? Niciodată – o spun gâfâind de ruşine – n-am fost locomotive la vreun tren al istoriei. Mereu am jinduit să prindem trenul, dar de cele mai multe ori l-am pierdut. Când l-am prins (vreun mărfar amărât) am nimerit bou­vagonul. Asta ne-a fost vocaţia: nehotă­râ­rea. Soarta de remorci. N-am fina­li­zat ni­mic fără să ne bizuim pe altci­ne­va, iar acel cineva ştiin­du-ne, din isto­rie, slăbi­ciunea, ne-a acceptat, ne-a condus, ne‑a se­dus, ne-a impus, ne-a smuls şi

ne-a... aban­do­nat.

Tot timpul am căutat mo­dele. Dacă au occidentalii struc­turi de imagine (cu care ne amă­gesc şi ne iau ochii nouă, ră­ma­şilor la coada trenului), hop şi noi. Dacă americanii nu pun aşa preţ pe cultură şi edu­caţie (haida, de!) hai să desfiinţăm şi noi asemenea struc­turi nostalgice care ne trans­formă în naţio­na­lişti, în