Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Ţiriac jr. Cine plăteşte 1,3 mil. euro

Publicat in Gandul, joi 13 ianuarie 2011 ·

Ţiriac jr. a dat în judecată statul român şi cere despăgubiri pentru faptul că a fost reţinut şi a avut interdicţia de a părăsi ţara, măsuri luate împotriva sa într-un proces penal în care, ulterior, a fost achitat. Din moment ce în acest caz există o sentinţă definitivă, demersul judiciar al Ion Alexandru Ţiriac este perfect legal. Mai mult chiar, el are toate şansele să câştige acest proces pentru că legea le dă dreptul la despăgubiri cetăţenilor abuzaţi de sistemul judiciar.

Singurul semn de întrebare este valoarea despăgubirii pe care o va obţine în final.

Cazul lui Ţiriac jr. nu este singular. O demonstrează numeroasele decizii de condamnare de la CEDO, unde statul român a fost sancţionat pentru arestări abuzive, rele tratamente, îngrădirea libertăţii de circulaţie sau alte încălcări ale drepturilor omului. Demersul judiciar al lui Ţiriac jr. a redeschis însă cutia Pandorei, scoţând la suprafaţă din nou nenumăratele probleme ale Justiţiei din România. Criticaţi în toate rapoartele de ţară, judecătorii şi procurorii noştri produc un număr mult prea mare de erori judiciare. Adică dosare prost făcute, fără probe sau cu probe insuficiente, care creează o situaţie de abuz judiciar constatat printr-o sentinţă de achitare ca în cazul lui Ţiriac jr.

Problema este că toate despăgubirile pentru aceste erori judiciare sunt plătite de noi toţi şi nicidecum de procurorii sau de judecătorii care arestează înainte să condamne. De ani de zile, Ministerul Justiţiei vorbeşte despre introducerea răspunderii materiale a magistraţilor, fără a îndrăzni însă să adopte o asemenea măsură pentru că există o mare opoziţie din partea sistemului judiciar. Dacă s-ar introduce acest principiu, atunci judecătorii şi procurorii care au greşit ar plăti pentru rebuturile profesionale şi poate că ar fi mai atenţi când şi-ar face meseria.

O altă soluţie ar fi obligativitat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING George Simion și-a recunoscut înfrângerea și îl felicită pe Nicușor Dan

HotNews acum 42 minute
George Simion l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, duminică noapte, într-un mesaj video preîngistrat pe care l-a postat pe Facebook. Liderul AUR le-a mulțumit românilor care l-au votat. „Aș vrea să-l felicit pe co

Joe Biden a fost diagnosticat cu „o formă agresivă” de cancer la prostată / Anunțul fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată cu metastaze la nivelul oaselor, iar el și familia sa analizează opțiunile de tratament, a anunțat duminică biroul său într-o declarație, potrivit Reuters. „Săptămâna tre

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Raed Arafat: Am ales continuitatea şi viitorul în familia Europeană şi Euro-Atlantică/ Ne aşteaptă multă muncă să facem din România ce visăm să fie

News.ro acum o ora
Şeful DSU, Raed Arafat, a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj de felicitare în urma votului de duminică. El a subliniat că românii au ales continuitatea şi viitorul în familia europeană şi Nord-Atlantică. ”Bravo România! Bravo Român

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – George Simion a pierdut 13 judeţe între primul şi al doilea tur de scrutin

News.ro acum o ora
Candidatul AUR, George Simion, care a câştigat alegerile din 4 mai în 36 de judeţe, conduce în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale doar în 23 de judeţe. Per total, el are, la ora transmiterii acestei ştiri, mai puţin cu peste 880.000 de

Nicușor Dan: „România va avea un nou președinte/ Întregul nostru respect pentru cei care au avut altă opțiune azi sau în turul I!”

Gandul acum o ora
Preşedintele ales a transmis un mesaj şi pentru cei care au pierdut. „Întregul nostru respect pentru cei care au avut o altă opţiune azi şi pentru cei care au avut o altă opţiune în turul întâi”, a spus el. „România va avea un nou preşedinte, dar pr

Reacția Rusiei după scrutinul prezidențial din România. Maria Zaharova: „În primul rând, v-aş ruga să nu numiţi asta alegeri”

HotNews acum 3 ore
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins orice insinuări că există posibilitatea unui amestec al Federației Ruse în alegerile prezidențiale din România, scrie agenţia oficială rusă TASS. Postarea de pe Telegram

Stegarul Dac și-a tăiat brățara electronică și s-a urcat pe o schelă, la Piața Universității, în ziua alegerilor prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca „Stegarul Dac”, s-a suit duminică pe o schelă montată pe o instituție din centrul Capitalei, în zona Pieței Universității, după ce și-ar fi tăiat brățara electronică montată de polițiști, i

Alegeri prezidențiale Polonia, exit-poll: liberalul Trzaskowski câștigă la mică diferență primul tur de scrutin, în fața conservatorului Nawrocki / Luptă strânsă în turul doi

HotNews acum 4 ore
Cei doi se vor confrunta în turul al doilea, programat să aibă loc pe 1 iunie, scrie Reuters. Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliției Civice (KO), partidul centrist aflat la putere în Polonia, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de dum

Nicușor Dan anunță că va chema partidele la discuții „chiar de mâine”, pentru noul guvern / Despre varianta Bolojan premier: „Nu pot să promit acum”

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan, candidatul care conduce cu 54% după ce au fost numărate mai bine de 90% din voturile exprimate la scrutinul de duminică, a afirmat că încă de luni intenționează să înceapă „discuții informale” pentru formarea noului guvern și că își dor

UPDATE - Galaţi: Incendiu la anvelope, în localitatea Şendreni/ S-a emis mesaj RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum/ Incendiul, stins/ Focul ar fi fost provocat intenţionat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a intervenit, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit în localitatea gălăţeană Şendreni. Focul a cuprins aproximativ 500 de anvelope şi se manifestă generalizat. Autorităţile a

Vremea

București
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/22°
joi

13°/26°
Iasi
acum

12°
lun.

8°/21°
mar.

7°/17°
mie.

9°/23°
joi

12°/25°
Constanta
acum

lun.

8°/23°
mar.

10°/20°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

8°/19°
joi

9°/21°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/18°
mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/24°