● Ion Mureşan, cartea Alcool, Editura Charmides, 2010.
„Evenimentul literar al deceniului încă nu s-a produs, ci abia urmează. Dar e iminent“, scria Al. Cistelecan acum vreo şapte-opt ani într-un text în care anunţa al treilea volum de poezie, acesta, al lui Ion Mureşan, numit de critic „cel mai mare poet al României de azi“ (formulă folosită, sper, de dragul jocului, căci aşa ceva precum „cel mai mare poet“ nu există, arta nefiind o competiţie în care superlativul absolut să se obţină cu o singură formulă, în baza unor criterii perfect obiective etc.). Al. Cistelecan avea însă, din păcate, mare dreptate să vorbească despre Ion Mureşan ca despre un mare poet „necunoscut în afara unui cerc de taină format din literaţi cu oarecare iniţiere“, explicînd această nedreaptă şi, în fond, absurdă situaţie prin puţinătatea cărţilor publicate, „şi alea subţirele, şi la intervale exasperante“: Cartea de iarnă (1981) şi Poemul care nu poate fi înţeles (1993). Între timp, Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români (2000) l-a considerat insuficient de „esenţial“ pe Ion Mureşan şi l-a ignorat cu totul, iar Nicolae Manolescu reproduce, în Istoria critică (2008), opinia lui Al. Cistelecan mai mult ca pe o curiozitate şi, deşi în recenzia entuziastă a volumului de debut îl comparase cu Mircea Cărtărescu, aici îi dedică doar cîteva fraze, şi acelea meschine.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu În prefaţa volumului colectiv Băutorii de absint (2007), Bogdan Creţu vorbeşte despre „Poemul alcoolicilor“ care, deşi n-a apucat să fie publicat în volum, „a făcut deja şcoală“, devenind „un reper“ pentru cîţiva dintre cei mai buni poeţi tineri ai anilor 2000, precum Claudiu Komartin sau Dan Coman, şi citează „Poemul despre elocinţă“ al lui Radu Vancu (din volumul Monstrul fericit, 2009), o replică la poemul
