Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clopoţelul Bursei sună pentru Fondul Proprietatea

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 13 ianuarie 2011 ·

Peste două săptămâni, acţiunile Fondului Proprietatea vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti, după şase ani de amânări nejustificate, de la înfiinţarea societăţii şi până în prezent. Sursa: AGERPRES

Pentru miile de români care au acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) a venit în sfârşit vremea să-şi recupereze transparent bani în contul despăgubirilor pentru proprietăţile confiscate de fostul regim comunist.

După şase ani de la înfiinţarea Fondului, care au părut o veşnicie, şi după multe termene de amânare a listării, "minunea" în sfârşit se produce peste două săptămâni, când Franklin Templeton a decis listarea FP pe Bursa de la Bucureşti (BVB).

Agonie de şase ani

Societatea a fost înfiinţată în 2005, fapt care le-a dat o rază de speranţă celor care în regimul comunist s-au văzut daţi afară din propriile case. De atunci agonia a fost prelungită an de an prin amânări fără niciun motiv întemeiat. Ultima oară, proiectul a fost "deraiat" pentru că Guvernul României nu "creditase" administratorul Fondului, Franklin Templeton.

Cu toate acestea, foarte mulţi dintre cei care au intrat în posesia acţiunilor nu au mai avut răbdare ca proiectul să se concretizeze şi le-au vândut pe piaţa neagră la preţuri mult sub valoarea lor reală.

Tur de forţă în marile oraşe europene

Acum, că ultimii paşi spre listare au fost făcuţi, oficialii Franklin Templeton au plecat într- un turneu de promovare a Fondului în oraşele mari din Europa, unde întâmplător se află şi unele dintre cele mai mari burse atât din Europa, cât şi din lume.

"Oraşele în care vom face prezentările vor fi aproape toate centrele financiare importante din Europa. Pot menţiona printre altele Londra, Paris, Frankfurt, Zürich, Viena, capitalele din Scandinavia, Varşovia, Budapesta", ne-a declarat Grzegorz Konieczny, vicepreşedint

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 45 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 57 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°