Comisia Europeană, prin Direcţia Generală de Taxare şi Uniune Vamală, a aprobat solicitarea României privind taxarea inversă la cereale, măsură care urmează să fie transmisă spre aprobare şi Consiliului UE, a declarat, joi, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Şeful Fiscului a precizat că a discutat acest subiect în cadrul întâlnirii cu Algirdas Semeta, comisarul european pentru Impozitare şi Uniune Vamală, Algirdas Semeta, care se află într-o vizită oficială la Bucureşti.
Blejnar a arătat că în perioada următoare România ar putea primi şi aprobarea din partea Consiliul UE.
Ministerul Finanţelor anunţa anul trecut pe pe 6 că taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie va fi aplicată la zece zile de la comunicarea de către Consiliul UE a aprobării derogării pentru implementarea prevederii.
Taxarea inversă presupune simplificarea plăţii taxei, astfel încât persoana obligată la plata taxei este beneficiarul în locul furnizorului. Scopul aplicării acestui mecanism este colectarea optimă a creanţelor şi un control mai riguros din partea autorităţilor fiscale.
Taxarea inversă va fi aplicată doar până la finalul acestui an, potrivit ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care sunt stabiulite unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale.