Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Naţională a Culturii sărbătorită la Timişoara, în acorduri de pian

Publicat in Timpolis, joi 13 ianuarie 2011 ·

Începând de anul acesta, 15 ianuarie, ziua în care românii aniversează naşterea lui Mihai Eminescu, a devenit Ziua Naţio­nală a Culturii. La Timişoara, acest eveniment va fi marcat în diverse instituţii publice printr-o serie de spectacole, expoziţii şi prelegeri. Un moment mai special va fi însă dedicat acestui eveniment de către Biblioteca Centrală Universitară, care va organiza o sesiune de lectură susţinută de autori tineri, toate acompaniate de acordurile unui pian achiziţionat recent, pentru a-i aduce pe studenţi mai aproape de cultură.

Ziua Naţională a Culturii va fi săr­bătorită la Timişoara, în Aula Biblio­tecii Centrale Universitare „Eugen Todo­ran” a Universităţii de Vest din Timi­şoa­ra, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 11.

Evenimentul va fi moderat de scrii­torii Daniel Vighi şi Viorel Mari­neasa, fiind organizat sub genericul „Cu bocancii în picioare şi cu vestonul nedescheiat în jurul tău se întâmplau doar lucruri bune”, versuri aparţinând poetei Ana Maria Puşcaşu.

Organizatorul evenimentului, conf. univ. dr. Vasile Docea, directo­rul Bi­bliotecii Universitare „Eugen Todo­ran”, spune că se va încerca adaptarea specificului local la această sărbătoare : „Am pornit de la considerentul că în zona noastră cultura naţională este de expresie multilingvă, care s-a exprimat întotdeauna în limba română, ger­mană, maghiară şi sârbă”.

Manifestarea B.C.U.T., mai spune Vasile Docea, se află sub zodia unei poete foarte tinere, sub versuri care nu seamănă deloc cu cele eminesciene. „De altfel, în program vom avea un re­cital de poezie din creaţie proprie a unor tineri autori, dar vom avea şi mini­medalioane ale unor scriitori locali foarte cunoscuţi, precum Anavi Adam, Radin Peianov şi Rolf Bossert”.

În cadrul manifestării culturale de sâmbătă vor recita poeţii Adrian Bod­naru, Marius Ştefan Aldea şi Tudor Creţu. Totodată, vor int

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 47 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 3 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 31 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°