Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a întors iarna în Maramureş

Publicat in Adevarul, joi 13 ianuarie 2011 ·

La această oră, ninge în Pasul Gutâi, Prislop, Pasul Roata şi Rotunda la Cavnic, dar şi în municipiul Baia Mare. Ninsoarea este înregistrată şi pe raza localităţilor din regiunile Lăpuş, Codru şi Chioar.

Pe DJ 184 stratul de zăpadă măsoară deja pe carosabil, până la 3 centimetri. Sandu Pocol, prefectul de Maramureş a dispus verificarea stocului de sare şi nisip existent în depozitele şi bazele de lucru, atât de la Secţia de Drumuri Naţionale cât şi de la Selina. Cele două firme responsabile de starea drumurilor din Maramureş au în stoc material antiderapant şi antiglomerant pentru a efectua acţiuni de intervenţie pe drumurile publice din judeţ, pentru cel mult patru zile. „Secţia de Drumuri Naţionale are aproximativ 500 de tone de sare, respectiv 3000 de tone de nisip iar societatea bihoreană deţine aproximativ 600 de tone de sare şi 2000 de tone de nisip“, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt de la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş. Responsabilii de la Selina au trimis la Ocna Dej mai multe autocamioane care aşteaptă să fie încărcate cu sare pentru suplimentarea stocului existent.

Prefectul de Maramureş a solicitat angajaţilor acestor societăţi să fie pregătiţi de intervenţie şi să scoată utilajele pentru a asigura desfăşurarea unei circulaţii rutiere în regim de iarnă, pentru evitarea incidentelor neplăcute. „Dacă situaţia o va impune, echipajele de la Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş vor patrula în zonele montane din Pasul Gutâi, Prislop şi Mesteacăn“, a declarat Sandu Pocol, prefectul de Maramureş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 5 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

A murit compozitorul Eugen Doga, o veritabilă legendă a muzicii

Ziua Constanta acum 9 ore
Compozitorul Eugen Doga s-a stins astpzi din viață! Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de condoleanțe. „L-am pierdut astăzi pe Eugen Doga, compozitor de geniu care a transpus în muzică frumusețea și sufletul Moldovei natale și e

George Simion anunță noi membri în partidul său: O avocată și un deputat care renunță la S.O.S. România pentru AUR

Adevarul acum 3 ore
Președintele AUR, George Simion, a anunțat marți seară, 3 iunie, că se vor alătura noi nume formațiunii sale. Printre noile persoane se numără avocatul Silvia Uscov și deputatul Andrei Gușă, ales pe listele S.O.S. România.

„Butonul roșu”, lansat oficial: faptele grave din școli pot fi raportate anonim autorităților

Adevarul acum 8 ore
Faptele de violență și consumul de droguri în școli pot fi semnalate anonim autorităților, ordinul ministrului Educaţiei fiind publicat marţi, 3 iunie în Monitorul Oficial.

Accident grav de circulație pe Autostrada A1. Sunt implicate 3 TIR-uri și 7 autoturisme

HotNews acum 11 ore
Accidentul a avut loc pe sensul de mers București – Pitești al autostrăzii A1 în dreptul localității Corbii Mari. „Din informațiile preliminare, în eveniment sunt implicate 3 autotrenuri și 7 autoturisme”, a transmis Departamentul pentru Situații de

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 8 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Trump urmează să participe la summitul NATO de la sfârşitul lui iunie în Olanda, anunţă Casa Albă

G4Media acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump urmează să participe la summitul NATO prevăzut în perioada 24-25 iunie la Haga, în Olanda, anunţă marţi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP, citată de News.ro. Urmărește cele mai no

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 8 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nouă candidați validați în alegerile pentru șefia USR. Când vom afla noul președinte al formațiunii politice

HotNews acum 8 ore
După verificarea tuturor actelor necesare pentru înscrierea în cursa pentru șefia partidului, USR a anunțat marți că nouă candidați au fost validați pentru a candida. Inițial, în cursă erau înscriși 12 membri USR, după cum a relatat HotNews luni sea

Vremea

București
acum

21°
mie.

21°/32°
joi

20°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/29°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/27°
joi

19°/23°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

16°/29°
joi

16°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

17°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/32°