Cunoscutul poet tulcean a suferit un atac cerebral şi acum are o semi pareză. Clubul Eagles organizează mâine un concert de caritate pentru a sprijini financiar familia artistului tulcean. De la ora 21.30 va cânta la vioară Cristina Kiseleff
Ion Tutunea (62 de ani), supranumit „Hercinicul“, a suferit un atac cerebral la începutul lunii decembrie, chiar în ajun de Sfântul Nicolae, cu paralizie pe partea dreapta. Internat timp de două săptămâni la Spitalul Judeţean de Urgenţă, poetul şi-a revenit uşor pe parcursul lunii decembrie dar are nevoie de un lung tratament pentru a-şi reveni complet, incluzând atât medicaţie, cât şi terapie recuperatorie.
„Medicii au spus că este vorba de oboseală acumulată, mai ales că în perioada respectivă participase la Iaşi, la simpozioanele dedicate Zilelor culturii ruse. Sâmbătă a simţit o uşoară înţepătură în mâna dreaptă, am zis că a dormit pe mână, dar duminică nu s-a mai putut ridica din pat. A urmat o lună decembrie cumplită, întâi la spital, apoi când l-am adus acasă, dar acum cu ajutorul lui Dumnezeu şi-a revenit şi poate vorbi“, spune soţia sa, Joana Tutunea. „Am avut un hematom de care am scăpat în urma tratamentului din spital. Slavă Domnului că sunt lucid. La Iaşi nu am avut probleme, am deschis manifestările, am vorbit despre eternitatea lui Tolstoi. Ba chiar m-am simţit bine că am stat la un complex hotelier în afara oraşului, lângă un lac care mi-amintea de delta noastră şi cu mult vâsc în împrejurimi. Dar se pare că aerul de munte nu prea îmi prieşte“, spune Hercinicul.
Citiţi amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!