Una dintre cele mai prestigioase reviste de stiinta din lume, revista Nature, publica trei articole despre cercetarea si sistemul de educatie din Romania, printre care si un interviu cu ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.
"In timp ce in Romania perspectivele in domeniul cercetarii se imbunatatesc, pentru oamenii de stiinta din Bulgaria viitorul ramane sumbru", se arata intr-unul din articolele publicate de Nature, care prezinta, in paralel, problemele financiare si legislative cu care se confrunta stiinta si educatia in cele doua tari vecine, care au avut un parcurs european similar dupa caderea comunismului.
Legea Educatiei Nationale, recent adoptata in Parlamentul Romaniei, le da sperante cercetatorilor romani aflati peste hotare ca intr-o buna zi vor avea motive serioase sa se intoarca acasa si sa isi continue cu succes cariera. In acelasi timp, insa, diaspora bulgara si-a pierdut increderea intr-un viitor mai bun, comenteaza autoarea articolului, prezentand cateva probleme cu care se confrunta stiinta si educatia in Bulgaria, printre care lipsa finantarii, mentinerea centralizarii si dezinteresul aratat de autoritati in promovarea valorilor autohtone reale.
In schimb, coalitia de guvernamant de la Bucuresti a adoptat o noua lege a Educatiei care permite dezvoltarea infrastructurii din cercetare, in special pe baza atragerii de fonduri europene, dar si un control mai bun asupra modului in care banii sunt cheltuiti, mai scrie Nature.
Tanarul ministru al Educatiei si Cercetarii, Daniel Funeriu, un chimist care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii ca cercetator peste hotare, incearca sa alinieze sistemul universitar romanesc, practicile academice, precum si criteriile de evaluare stiintifica la cele din tarile europene avansate.
In plus, noua Lege a Educatiei interzice nepotismul in conducerea universi