După cazul băiatului ucis la Romanu, şi ieri, şi astăzi, Protecţia Copilului s-a pus serios pe instituţionalizat minorii neglijaţi.Aseară, în ciuda opoziţiei părinţilor, încă şase copii, din Perişoru-Ianca, au ajuns la un centru maternal. 472 de familii sunt monitorizate de Protecţia Copilului.
După ce weekend-ul trecut a fost marcat de moartea a trei micuţi, unul ucis de părinţi, doi omorâţi de neglijenţă, Protecţia Copilului s-a apucat serios de strâns minorii aflaţi în dificultate.
Aseară, o mamă cu şase copii, între care un sugar de trei luni, au ajuns la Centrul Maternal de pe Buzăului şi vor afla astfel, în premieră, cum se trăieşte normal şi decent.
Micuţii erau crescuţi într-o cameră insalubră. De altfel, după ce unul dintre copii a aruncat, anul trecut, un tub de spray în sobă, o cameră a luat foc şi nimeni nu a mai refăcut-o până în ziua de astăzi.
Familia compusă din părinţii, Gheorghe Irimia, 40 de ani, Georgiana Rusu, 28 de ani, şi şase dintre copii, locuieşte într-o singură cameră de numai trei metri pe trei.
Cel de-al şaptelea copil, Petruş de 12 ani, singurul care merge la şcoală, este crescut de bunica lui, care are două camere în aceeaşi ogradă.
Asistenta Socială din cadrul Primăriei Ianca, care monitorizează cazul, Silvica Mălâia, a solicitat prezenţa inspectorilor de la Protecţia Copilului.