Un tânăr a fost zdrobit de o mașină aseară, la câțiva metri distanță de casă, iar șoferul care a părăsit locul accidentului este căutat de polițiștii rutieri în tot județul.
Accidentul s-a petrecut joi seară și a fost anunțat la 112 la ora 20.40. Tânărul, în vârstă de 21 de ani a fost găsit pe carosabil, cu capul zdrobit de roțile unei mașini.
„Accidentul s-a petrecut pe drumul județean 155 I, pe raza localității Petricani. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției. Din primele cercetări s-a stabilit că mașina avea direcția de deplasare dinspre Târgu Neamț spre Hanul Ancuței", a spus subcomisarul Mihai Mavriș de la Serviciul Poliției Rutiere Neamț.
Tragedia din familia tânărului se repetă la distanță de șase ani după ce, ca o coincidență nefericită, și tatăl acestuia a murit în condiții asemănătoare.
„Soțul a murit tot așa, în fața porții. Se dăduse jos dintr-o mașină și o alta mașină a dat peste el", spune Emilia Acatrinei , mama băiatului ucis joi seară.
Efectivele de poliție rutieră sunt angrenate în depistarea șoferului care a fugit de la locul accidentului.