Când viaţa şi munca ta se desfăşoară, exclusiv, în faţa calculatorului, începi să crezi că până şi pâinea pe care o câştigi are ceva din "gustul" aparatului cu pricina; nici dulce, nici amar. Este, pur şi simplu, dimensiunea "relaţiei" tale cu munca. O relaţie necesară, până la extenuare, şi utilă până la identificarea cu "fiinţa" calculatorului. Admitem că producătorii de calculatoare ştiu acest lucru. De aceea, ei şi distribuitorii se şi întrec să ne îmbie cu tot felul de mărci - de firmă sau de "vapor"(clandestine, deci!) - pentru a ne convinge să ne petrecem timpul sub delirul consumului. Doar trăim într-o societate de consum! Cu gust de aparatură electronică, mereu perimată, programată să funcţioneze nu mai mult de trei ani.
Să spunem că acceptăm această provocare, ca o mână întinsă a amatorilor de câştig nesperat. Ce facem, însă, cu "electronicele" - de firmă sau de vapor, cum am precizat, deloc ieftine, care sucombă după câteva folosiri (uneori chiar mai puţin)?! Care mor în serie?! "Ne răzbunăm pe ele, schimbându-le", îţi sugerează apropiaţii sau vânzătorii. Rămânând, mai departe, la mâna celor care ne amăgesc - cum se obişnuieşte în lumea consumului furibund - că "aparatul" pe care ei ţi-l oferă nu are egal… Că nu este aşa, o ştiu toţi utilizatorii de electronice… itinerante. Sau second-hand.
Deunăzi, o cunoştinţă povestea despre drama fiului său, care căzuse într-o depresie, "venită" exact pe o asemenea… filieră. Bineînţeles, calculatorul îi făcuse harcea-parcea toate informaţiile stocate. Şi totuşi, ce ar mai fi viaţa noastră fără ecranul monitorului? Mai ales atunci când un calculator devine prelungirea existenţei tale, dincolo de frontierele călătoriei pe internet, dincolo de plăcerea comunicării sau a divertismentului. Unii sunt de părere că, în era calculatoarelor, însingurarea oamenilor s-a amplificat. Fantasmele iau proporţii; perple
