Politicienii din toată lumea au acum nevoie de un alt indicator al bunăstării populaţiei. Sau al fericirii, dacă vreţi. Economia fericirii.
Ştirea sfârştiului de an la nivel internaţional a fost creşterea accelerată a indicilor bursieri din Europa de Vest, America şi Asia deopotrivă, luna decembrie marcând în cazul multora dintre acţiuni cea mai mare apreciere lunară din ultimii zece ani.
Practic, în 2010 indicele S&P al bursei americane a crescut cu 12,7%, FTSE (Londra) cu 10,8%, Dax (Frankfurt) cu 18,5%, iar Hang Seng (Hong Kong) cu 4,7%. Mai mulţi bani sunt acum investiţi în acţiuni decât în orice alt moment din ultimii patru ani.
Altfel spus, din punct de vedere bursier, criza s-a terminat; optimisul este cuvântul de ordine, iar indicii au revenit la nivelul dinaintea falimentului Lehman Brothers în urmă cu mai bine de doi ani. Ba, mai mult, chiar şi datele macroeconomice arată că economiile (par că) şi-au revenit, singurele ţări din Europa care nu respectă regula reveniriie fiind Grecia şi România.
În paralel, tot mai mulţi politicieni - de la preşedintele american Barack Obama şi primul ministru britanic David Cameron, până la preşedintele francez Nicholas Sarkozy - descoperă ceea ce unii economişti susţin de aproape jumătate de secol: PIB şi ceilalţi indicatori macroeconomici nu sunt suficienţi pentru a da încredere populaţiei şi, în ultimă instanţă, pentru a le cuceri voturile. Iar acel ceva de care au nevoie acum politicienii din toată lumea este un alt indicator al bunăstării populaţiei. Sau al fericirii, dacă vreţi. Economia fericirii. Dar nu este vorba de indicatori banali, precum cel determinat de Eurostat, pe baza unui chestionar, potrivit căruia danezii sunt cei mai fericiţi europeni, iar românii, alături de bulgari şi maghiari, cei mai nemulţumiţi de propria lor viaţă.
Există și alternative mai complexe. Conceptul de prod
