Cu cele 19 premiere româneşti ale sale (incluzînd aici coproducţia Mar Nero de Federico Bondi), anul 2010 este, cel puţin cantitativ, cel mai bun pentru cinematografia autohtonă de după 1989. Dacă am fi bifat şi premiera Aurorei, al treilea lungmetraj al lui Cristi Puiu, n-aş fi ezitat să afirm că 2010 a fost, din toate punctele de vedere, cel mai bun an postcomunist al filmului românesc. Chiar şi aşa, am avut destule titluri pentru a alcătui un Top Ten personal, pe care vi-l prezint mai jos: 1. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu de Andrei Ujică. Dacă Eisenstein ar mai fi trăit, ar fi fost încîntat de măiestria cu care regizorul român se foloseşte de montajul audio-vizual şi intelectual, păstrînd permanent sub control dramaturgia şi ritmul filmului. Secvenţele de arhivă – unele cunoscute, altele inedite pentru mulţi – sînt „remixate“ subtil, revelînd semnificaţii noi asupra vieţii şi epocii lui Ceauşescu. O producţie necesară, care ar putea contribui la eliberarea de clişee adînc înrădăcinate (presupunînd că spectatorii sînt deschişi la un minim efort hermeneutic), şi, totodată, o lecţie de cinema realizată „cu materialul clientului“, Autobiografia... lui Andrei Ujică sfidează aşteptările şi încheie triumfal o trilogie non-non-fiction ce va face dată în istoria artei filmului. 2. Medalia de onoare de Călin Peter Netzer. Nu doar filmul unui mare actor (deşi Victor Rebengiuc face aici unul dintre cele mai importante roluri de cinema ale sale), ci şi filmul unui regizor talentat şi matur, care a trecut cu brio peste un semieşec (lungmetrajul de debut Maria din 2003), cu sprijinul unui scenarist în formă maximă (Tudor Voican) şi al unui operator-producător inspirat (Liviu Mărghidan). Călin Peter Netzer şi-a însuşit lecţia realismului introdus la noi de Cristi Puiu, dar nu s-a limitat la acet model deseori imitat, punîndu-şi propria amprentă asupra tratării subie