Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Ancheta Colegiului Medicilor în cazul Tuşciuc şi Iancu este pe final

Publicat in Adevarul, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Dacă cei doi doctori vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedeapsa cu închisoarea de la doi la şapte ani.

Dosarul penal pentru ucidere din culpă a fost întocmit de poliţiştii olteni sub coordonarea unui procuror la câteva zile de la moartea lui Cristian Grigore, iar la scurt timp a ajuns pe masa magistraţilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Procurorii doljeni au decis să înceapă urmărirea penală în cazul medicilor Mircea Tuşciuc şi Paul Iancu. „Pe 3 ianuarie 2011 ne-a parvenit rezultatul autopsiei de la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici iar în data de 11 ianuarie s-a început urmărirea penală în cazul ambilor medici. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi cei doi riscă între doi şi şapte ani de închisoare“, a declarat pentru Adevărul de Seară procurorul Mircea Popescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Procurorul de caz nu a făcut public rezultatul necropsiei, însă a precizat că se strâng în continuare probe. „Vizavi de toate actele care s-au strâns la dosar s-a apreciat că faţă de cei doi medici se impune urmărirea penală. În continuare se strâng probe, nu s-a stabilit încă vinovăţia lor“, a precizat Mircea Popescu.

„Ancheta este pe final“

Şi ancheta Colegiului Medicilor Olt se apropie de final. „Se aşteaptă decizia comisiei de disciplină. Comisia de jurisdicţie a strâns toată documentaţia şi a pus-o la dispoziţia comisiei de disciplină, care este în măsură să ia o decizie. Ancheta este pe final, sperăm ca spre sfârşitul săptămânii viitoare să avem un rezultat“, a declarat doctorul Costache Marinache, preşedintele Colegiului Medicilor Olt. Chirurgul Mircea Tuşciuc, care i-a amputat mâna copilului, a câştigat procesul cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi se poate întoarce la serviciu. Ortopedul Paul Iancu, medicul care i-a pus mâna în atele lui Cristian Grigore este şomer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 6 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 10 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 7 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 10 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 11 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°