Celebrul dicton în limba latină, Vox clamantis in deserto, preluat din Sfânta Evanghelie după Matei (3, 3), referitor la predica Sfântului Ioan Botezătorul în pustiul Iudeei, a fost tradus în limba română în expresia de largă circulaţie Strigăt în pustiu. Ceea ce intenţionez să spun în rândurile de mai jos poate însemna tot un strigăt în pustiu. Totuşi, îndrăznesc să-l rostesc. Ţin să precizez, de la început, că se scrie şi se pronunţă greşit prenumele lui G. Călinescu. Adevăratul prenume al lui Călinescu este Gheorghe, nu George. Aşa s-a întâmplat şi cu Eminescu. Decenii în şir, din secolul al XIX-lea până la jumătatea secolului al XX-lea, s-a scris şi s-a pronunţat, în mod eronat, Mihail. Abia în ultima perioadă de timp s-a revenit la prenumele autentic Mihai Eminescu. Poate că şi prenumele lui Călinescu va reveni la forma adevărată Gheorghe. După cum se ştie, G. Călinescu a fost fiul natural al Mariei Vişan, botezat cu numele Gheorghe. La 17 martie 1907, prin sentinţa Tribunalului Iaşi, soţii Maria şi Constantin Călinescu l-au adoptat pe fiul Mariei Vişan, care va purta apoi numele Gheorghe Călinescu.
În actele oficiale, Călinescu a fost înscris cu prenumele Gheorghe. Câteva din aceste acte, pe deplin edificatoare, sunt reproduse acum în volumul aniversar Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea Institutului. De pildă, în fişa de evidenţă a membrilor Academiei Române, apare cu numele Călinescu Gheorghe. Într-o cerere, completată cu propria sa mână, de aprobare a unui paşaport, stă scris, de asemenea, Călinescu Gheorghe. În 1924, a colaborat la revista „Roma”, unele dintre articolele sale fiind semnate Gh. Călinescu. Prima sa lucrare arhivistică, publicată în 1925, în limba italiană, Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia
