Scenariul e, în esenţă, următorul: guvernul emite o ordonanţă de urgenţă; după câteva zile se constată că, din diverse motive, ordonanţa e greşită; foarte bine, se mai emite una, ca s-o corecteze pe prima; după alte câteva zile, se constată că şi aceasta e făcută de mântuială; nu-i nimic, se mai emite una, care nici ea nu se simte prea bine ş.a.m.d.
În acest timp, păgubiţii care au protestat la prima ordonanţă trebuie să protesteze şi la a doua, aşa încât se poate foarte uşor imagina între păgubiţi un dialog absurd, dar perfect verosimil în cazul guvernului Boc: „Nu vă supăraţi, dumneavoastră la care ordonanţă protestaţi?" „La prima!" „Păi vedeţi c-a mai apărut una, mai a dracului!" etc., etc. Adică, ce mai, ca să-l citez pe dl Mugur Isărescu, eternul guvernator al Băncii Naţionale, poţi da în bâlbăială.
La fel de uşor se poate imagina buimăceala de pe coridoarele Palatului Victoria, foşgăiala, mişcarea browniană - adică de ce browniană? Kafkiană de-a dreptul! - între birouri, de ţi-e şi milă de bieţii funcţionari, mai mult sau mai puţin publici, care plimbă hârtiile de la un departament la altul. Trebuie că ei vin dimineaţa la serviciu cu neplăcerea, poate chiar cu spaima, cu care mergi la un dentist a cărui vocaţie secretă e cruzimea.
Toate aceste fete drăguţe şi, în toate sensurile, bine şcolite, de care sunt pline structurile guvernamentale trăiesc probabil o derută vecină cu disperarea, fiindcă nici ele nu mai înţeleg nimic. Ştiu sigur lucrul ăsta.
Dacă n-ar fi silit să-şi exercite atribuţiile pe care i le dă puterea şi prin felul cum aplică aceste atribuţii să nenorocească întregi categorii sociale, acest guvern ar putea să pară şi comic. Cu o singură condiţie: să fie ceea ce se cheamă „un guvern din umbră", adică unul care să propună măsuri prin Cişmigiu, la o terasă în Herăstrău, la „Turabo Cafe" sau prin curtea cu orătănii din sa
