Cercetătorii britanici au creat primele găini modificate genetic care nu pot transmite gripa aviară.
Echipa de cercetare a introdus o genă artificială, o parte a virusului, în celulele unor găini. Aceste găini s-au infectat, dar nu au transmis virusul mai departe.
În plus, oamenii de ştiinţă cred că introducere virusului în corpul găinilor nu dăunează nici păsărilor, nici consumatorilor acestora.
Profesorul Helen Sang de la Universitatea Edinburgh, a declarat pentru BBC că modificările genetice sunt o cale mai sigură de protejare împotriva virusurilor decât vaccinarea, deoarece acestea rezistă şi dacă virusul suferă mutaţii.
Potrivit Science journal, ehipa care a lucrat la această descoperire susţine că şi alte animale care sunt crescute în ferme por fi modificate genetic pentru a rezista în faţa bolilor virale.
În plus, profesorul Sang a precizat că tehnicile de modificare genetică ar putea avea efecte şi asupra sănătăţii oamenilor. Dacă mai puţine animale vor fi infectate cu astfel de viruşi, există mai puţine şanse să existe mutaţii care să fie mortale pentru oameni şi să genereze o pandemie.
Fermierii nu sunt încântaţi de idee
Ştirea a fost primită cu circumspecţie în rândul oamenilor care lucrează în industria păsărilor de curte. Peter Bradnock de la The British Poultry Council a declarat că sunt necesare mai multe cercetări înainte ca producătorii de mâncare să se gândească la folosirea noilor tehnologii.
În plus, companiile ar trebuie să obţină şi reacţii din partea consumatorilor: "Trebuie să dezbatem public dacă societatea este de acord cu consumul de animale modificate genetic, cunoscând beneficiile noilor tehnici", a adăugat Bradnock pentru BBC.
Şi Tim Elsdale, un agricultor de produse organice din Sussex, a precizat că ar fi mai bine să fie adoptate bunele practici ale agriculturii pentru a evita îmbolnăvirea a