Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri la Biroul Permanent Judeţean al PD-L Alba

Publicat in Alba24, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Organizaţia Judeţeană Alba a Partidului Democrat-Liberal se pregăteşte să îşi aleagă liderii. În data de 5 februarie, de la ora 10.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia este programată Conferinţa judeţeană de alegere a noului Birou Permanent Judeţean al PD-L. Senatorul Alexandru Pereş a anunţat participarea a aproximativ 600 de delegaţi din judeţ, dar şi invitaţi de onoare: “Îl dorim alături de noi şi pe prim-ministrul Emil Boc, dar şi alţi membri reprezentativi ai PD-L de la nivel naţional. Vom alege preşedintele Biroului Permanent Judeţean, doi prim-vicepreşedinţi, doi secretari generali adjuncţi şi 14 secretari executivi, dintre care 8 vor fi responsabili pe comiisiile de specialitate. Lista pentru înscrieri este deschisă până la data de 28 ianuarie”, a spus senatorul Alexandru Pereş.

În Biroul Permanent Judeţean vor fi desemnaţi 15 vicepreşedinţi: cinci desemnaţi de către consiliile de coordonare a colegiilor, iar 10 – aleşi în cadrul conferinţei judeţene. Vor fi desemnaţi doi preşedinţi de colegii, iar, potrivit declaraţiilor lui Alexandru Pereş, până luni se vor putea alcătui comisiile de specialitate. Din lista comisiilor, pot fi menţionate cea de Administraţie publică, ordine publică, dezvoltare naţionalăşi regională, Comisia de sănătate, de Educaţie, Culte, Cultură şi Sport, Comisia de politică externă şi pentru drepturile cetăţenilor şi altele.

Senatorul Alexandru Pereş a precizat că se va forma şi un consiliu al seniorilor, cu rol deliberativ şi consultativ, din care vor face parte oameni cu vârste peste 65 de ani, care au contribuit în decursul timpului la dezvoltarea judeţului. “Componenţa acestei comisii va fi o surpriză, dar ce putem spune este că încercăm să cumulăm toate forţele pentru a reforma societatea românească”, a spus Pereş.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=12750

Organizaţia Judeţeană Alba a Partidului De

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°