„Rezerviştii păgubiţi vor primi banii înapoi” (Evenimentul Zilei). „Companiile petroliere nu sunt instituţii de binefacere” (Gândul). „Protestatarii de la PECO au fost luaţi la bani mărunţi” (Adevărul). „De la înscăunarea ca lider a lui Crin Antonescu, PNL a devenit un partid în poziţie de drepţi” (Evenimentul Zilei). „Harta reducerilor de preţuri” (Gândul).
„Acum este momentul să atragem banii străinilor!”, scrie Adevărul. România poate profita de măsurile economice împovărătoare ale vecinilor maghiari pentru a atrage cât mai mult capital străin în ţară. Dezvoltarea statului depinde, într-o mare măsură, de fluxul de capital străin care intră în ţară. Autorităţile susţin că nu ne permitem să reducem fiscalitatea. Specialiştii recomandă: reducerea birocraţiei, relaxare fiscală, dezvoltarea infrastructurii, simplificarea sistemului juridic, predictibilitate fiscală.
Din Evenimentul Zilei aflăm că „rezerviştii păgubiţi vor primi banii înapoi”. Potrivit oficialilor MApN, o parte dintre pensii au fost reduse din cauza lipsei unor adeverinţe de venit la dosar şi, ca atare, s-a folosit la calcul salariul mediu pe economie. Între timp, rezerviştii sunt hotărâţi să se lupte cu guvernanţii în instanţă. Doar 251 de foşti militari vor scăpa de recalcularea pensiilor după ce Curtea Supremă le-a dat câştig de cauză în procesul intentat anul trecut statului român. De altfel „în încercarea de a-şi recupera o parte din drepturile băneşti pierdute şi bazându-se pe o legislaţie încă ambiguă, mii de foşti şi actuali bugetari au dat în judecată instituţiile unde sunt sau au fost angajaţi”, se arată într-un raport realizat de Alianţa pentru o Românie Curată.
„Companiile petroliere nu sunt instituţii de binefacere”. Gândul consemnează reacţia Lukoil după ce un val de inspecţii inopinate ale Fiscului a luat cu asalt companiile petroliere. Reprezentanţii statului vor