Joi seară o patrulă de jandarmi gălăţeni aflându-se în misiune pe strada Garofiţei din municipiul Galaţi, pentru prevenirea şi combaterea furtului de fier, a depistat în trafic o autoutilitară, marca Volkswagen, ce părea vizibil lăsată pe spate din cauza greutăţii.
La vederea echipajului de jandarmi şoferul maşinii a demarat fiind oprit în urma somaţiilor repetate ale oamenilor legii după aproximativ 300 de metri.
"După declinarea calităţii, jandarmii au trecut la controlul autovehiculului unde au găsit în interiorul acestuia şapte persoane dar şi o cantitate considerabilă de fier", a declarat Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi
La întrebările jandarmilor cele 8 persoane au recunoscut că au sustras fierul din incinta societăţii Seromgal ajutându-se de un autogen, o butelie şi 3 tuburi de oxigen. De asemenea aceştia au mai declarat că Viorel, şoferul, l-a sunat pe Adrian zis „22" să vină să taie nişte fier ca pe urmă ei să-l încarce în maşină şi să-l transporte la un centru de fier vechi.
Jandarmii le-au întocmit celor 8 bărbaţi documentele legale pentru săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi „furt calificat", actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.