Biografia prozatorului, memorialistului şi epistolierului Ion Vlasiu (1908–1997), insuficient cunoscută, necesită minuţioase investigaţii în arhive şi biblioteci publice şi particulare, precum şi în presa literară şi nonliterară de la mijlocul secolului trecut şi până astăzi.
Astfel de cercetări, extrem de necesare, contribuie la rescrierea biografiei fizice şi creatoare, completează profilul unui autentic intelectual şi corijează unele inadvertenţe încă existente în monografii, dicţionare şi istorii literare.
Omul, ca şi creatorul, manifesta, după mărturiile unora dintre contemporanii săi, o anumită parcimonie, specifică ardelenilor, în ceea ce priveşte intinerariul pe care l-a parcurs într-un timp nu tocmai prielnic artelor.
Proza confesivă, portretistica literară şi epistolele sale, nu puţine, contribuie, esenţial, la decriptarea şi înţelegerea exactă a unei epoci din cele mai nefaste, pe care au imortalizat-o şi unii dintre confraţii săi.
Epistolele lui Ion Vlasiu expediate unora dintre aceştia, precum Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Perpessicius, Camil Baltazar, Ion Clopoţel, Ion Chinezu, Mihai Gafiţa şi Mircea Zaciu, frapează printr-o desăvârşită onestitate, francheţe şi un anume mod de a nara întâmplări şi fapte din propria-i biografie.
Relaţiile prozatorului Ion Vlasiu cu istoricul şi criticul literar Perpessicius, aşa cum reies din misivele trimise în răstimp de câteva decenii, au fost de o perfectă preţuire, cordialitate şi recunoştinţă. Acesta din urmă, singurul critic literar din interbelic care a scris despre toate cărţile lui Ion Vlasiu, a fă- cut-o cu deplină înţelegere relevându- i specificitatea discursului epic şi notele distinctive ale artei sale narative.
*
Buc[ureşti],
7 noiembrie [1]963
Mult iubite maestre,
Am trecut ieri pe la Muzeul Literaturii, unde aţi
