Passe-partout e un cuvânt franţuzesc (există, însă, şi o variantă românizată, ortografiată paspartu, recomandată de Academie). În limba lui Molière şi a lui Ionesco, passe partout înseamnă (după dicţionarul Petit Robert): 1. cheie universală, şperaclu; 2. joagăr, ferăstrău cu două mânere; 3. cadru de carton pentru fotografii, desene etc.; 4. perie cu care brutarii înlătură făina de pe pâine sau perie de spălat automobilul; 5. (fig.) ceva valabil pretutindeni, întotdeauna sau în toate situaţiile. Passe-partout este numele unei trupe din Bucureşti care face (să spui a "juca" ar fi, cu referire la ceea ce construiesc membrii ei, mult prea puţin) un teatru românesc şi, deopotrivă, cosmopolit, adică universal (vezi sensul 5 de mai sus). Un gen de teatru care primeşte în cadrul lui orice subiect (vezi sensul 3). Un gen de reprezentaţie care disecă realitatea (vezi sensul 2), înlătură ceea ce este, teatral, de prisos (vezi sensul 4) şi caută cheia potrivită pentru poarta sufletului (vezi sensul 1). Este teatrul passe-partout. Teatrul nonverbal marca Dan Puric. Pentru că la început a fost Dan Puric. Acum e Passe-partout, iar Dan Puric stă în spate şi, cu iubire veghetoare, îndrumă şi corectează. Şi se bucură odată cu publicul de prestaţia (conform DEX: prestaţie â muncă de scurtă durată, de obicei gratuită, efectuată pentru lucrări de interes public) trupei pe care a creat-o şi, mai ales, se bucură de bucuria ciracilor lui pentru bucuria produsă spectatorilor. Anul 2010, an de criză (ce bogaţi sunt anii de criză în realizări artistice!) a însemnat pentru Compania Passe-partout - Dan Puric patru premiere, patru spectacole diferite în unitatea lor (Gunoiul şi ghiocelul nu l-am văzut, aşa că vom scrie numai despre celelalte trei, intrate în repertoriul permanent al trupei). Primul, cronologic, a fost Fantasmagoria (26 februarie, sala Rapsodia), realizat de un trio d