Chiar dacă teoretic şi instituţional, conceptul de Medicină de urgenţă este bine ancorat în realitatea social-economică a României, nu pot să nu constat lacune sistemice pe care populaţia rurală le percepe ca pe o expresie a necesităţii obiective şi imperative. Sfera rurală ocupă o parte considerabilă a populaţiei, iar profilul ocupaţional al acesteia este deosebit de heterogen, astfel încât nici măcar culturalitatea precară nu mai reprezintă un argument al abandonării serviciilor medicale de urgenţă în zone rurale puternic afectate de lipsa reală a „elementului activ“ din Medicina de urgenţă. (...)

Chiar dacă teoretic şi instituţional, conceptul de Medicină de urgenţă este bine ancorat în realitatea social-economică a României, nu pot să nu constat lacune sistemice pe care populaţia rurală le percepe ca pe o expresie a necesităţii obiective şi imperative. Sfera rurală ocupă o parte considerabilă a populaţiei, iar profilul ocupaţional al acesteia este deosebit de heterogen, astfel încât nici măcar culturalitatea precară nu mai reprezintă un argument al abandonării serviciilor medicale de urgenţă în zone rurale puternic afectate de lipsa reală a „elementului activ“ din Medicina de urgenţă. Medicii de familie şi serviciile de ambulanţă sunt capacitate să asigure până la un anumit nivel necesarul în urgenţele medico-chirurgicale din cotidianul rural, dar există o zonă neocupată, respectiv după orele de program ale medicului de familie şi în locuri inaccesibile din zonele colinare şi montane, unde „hazardul face legea“, marcând soarta şi existenţa a cel puţin jumătate din populaţia României. Locuiesc într-o astfel de localitate şi, deşi gravitez între două centre urbane, iar densitatea populaţiei este suficient de mare, constat cum cauzele generatoare ale cazuisticii de urgenţă abundă, în timp ce nimeni şi nimic nu se întâmplă î