Consilierii locali din Orşova au tras chiulul de la un eveniment cultural, deşi erau obligaţi să recite poezii de Mihai Eminescu, printr-o decizie votată chiar de ei. Palme transpirate, genunchi nesiguri, emoţii. Aşa s-au prezentat în faţa publicului consilierii care au învăţat versurile poetului special pentru festivalul dedicat acestuia.
Consilierii locali din Orşova, judeţul Mehedinţi, au adoptat o hotărâre de consiliu prin care se obligau ca ieri, la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Mihai Eminescu", să recite câte o poezie a poetului.
Pe lângă personalităţi marcante ale culturii româneşti, au fost prezenţi şi patru din cei 17 aleşi care, printr-o hotărâre de consiliu local, votată chiar de ei, erau obligaţi să recite la scenă deschisă câteva versuri scrise de poetul aniversat azi. Dintre cei patru, doar doi au pregătit versuri şi doar unu le-a spus din memorie.
Iniţiatorul amendamentului, consilierul Constantin Pătăşanu, a fost cel care, lăsând la o parte tracul copilăriei, a recitat poezia, cu vădită dedicare, condus de o adevărată sarcină de serviciu, după cum mărturiseşte însuşi declamatorul.
„Eu am avut o propunere, un amendament. Deja acum era o obligaţie. Hotărârea de consiliu trebuie respectată. Nu credeam să mai vină. Şi totuşi au venit trei, întrucât celălalt a venit în calitate de viceprimar. Dintre cei trei, unul n-a mai apucat să zică nimic, că s-au precipitat lucrurile. A fost, totuşi, frumos. Am uitat de bilele negre primite", a spus orşoveanul.
Emoţia, bat-o vina!
Constantin Pătăşanu a fost sprijinit de colegul Constantin Paier care, motivând că tracul îl învăluise pe de-a-ntregul la vederea atâtor personalităţi, a ales să citească versurile. „Văzând atâţia oameni de marcă, m-am pierdut un pic. E normal şi, într-adevăr, n-am recitat din copilărie. Am zis să nu mă fac de ruşine. C