DISCURS ANULAT

Nu mai am nimic să vă spun,

S-a făcut linişte

în toate ogrăzile mele,

Stau lângă mărul dintâi,

Cu amintirile căpătâi

Şi cu ochii la stele;

Sunt vorbe prea multe

Pe prispa fiecărei zile,

Cred că totul s-a spus,

De la răsărit la apus

Curg fluvii de vorbe inutile,

Măcinând obrazul pământului;

Şi poate dumneavoastră aţi observat

Incertitudinea anilor,

Tristeţea vântului,

Sufletul sincopat

Al contemporanilor

E BINE

Tu ai uitat, iubito, cum eram,

Cum se-ntreceau privirile să vadă

Acelaşi duh curat albind pe ram,

Acelaşi fulg în dansul de zăpadă;

Cum ne-ntâlneam ades într-un cuvânt,

Rostit de amândoi ca dintr-o gură,

Părând că lângă stâlpul vremii frânt,

Acelaşi ochi rotirea ne-o îndură;

De-ar fi lucit o apă între noi,

Un singur chip şi-ar fi găsit oglindă,

Şi de pieream ucişi într-un război,

Un singur semn ar fi rămas pe grindă;

Dar s-a-ntâmplat de-a-ncetul, nu ştiu cum,

De ne-am aflat târziu lângă-nserare,

Mergând străini ca umbrele pe drum,

Ducându-şi trupu-n spate fiecare;

Din neştiut, prin văile de ani,

Trec oarbe întâmplările regine,

Cu paşii lor prieteni şi duşmani;

Tu ştii să taci, eu ştiu să tac; e bine...

ANIVERSARE

Mai e un ceas şi caut iar o boare,

Să mă vestesc pădurilor surori,

Visând un cuib din care sar să zboare

Întâia oară puii temători;

Mai e un ceas şi mă întorc în ape,

Cu gândul către marea de apoi,

Visând cum seara vin să se adape

Viţei şi mânji cu boturile moi;

Mai e un ceas şi tremură cărarea

În aşteptarea paşilor ştiuţi,

O taină nouă zămisleşte zarea

Cu ochii-nchişi când vii s