Aproape cinci sute de pagini bine bătute, cu rîndurile îndesate şi presînd la limită oglinda tehno, i-au trebuit lui Radu Pavel Gheo pentru a iniţializa, a conduce şi a rotunji primul său roman. Noapte bună, copii!* se citeşte cu atenţia cu care vezi că a fost scris; şi cu o plăcere pe care autorul, în primă instanţă, a pus-o în mai toate cărţile lui de pînă acum. Între acestea, romanul de faţă este realizarea numărul unu: o operă de vîrf pentru un prozator încă tînăr şi pentru o întreagă generaţie, a cărei problematică o absoarbe. Radu Pavel Gheo asociază aici o epică lentă şi minuţioasă, "bănăţenească" prin acumularea şi urmărirea detaliilor, cu un montaj aşa zicînd tăios, ce secţionează şi desparte materia desfăşurată, comutînd-o cinematografic şi unificînd-o simbolic. La un moment dat, naratorul însufleţit şi cu reacţii foarte vii (chiar dacă, după cum ne spune făcînd cu ochiul, nu le ştie el chiar pe toate) vorbeşte despre cross-cutting, montajul paralel a două scene independente. Şi ceea ce naratorul descrie, autorul execută. Segmentează şi alternează episoadele, îşi urmăreşte personajele la vîrste diferite, figurează aceeaşi scenă din unghiurile participanţilor la ea, intercalează mărturisiri şi istorisiri în dialoguri aparent relaxate, vine cu flash-uri ce luminează o noapte dramatică sau cu un stop-cadru ce suspendă totul în faţa ochilor (minţii), pentru a izola şi a fixa o imagine-cheie. Iar ceea ce autorul execută, personajele resimt. Încercînd să-şi reproiecteze primul său an peste Ocean, Marius (unul dintre cei patru foşti copii ai Epocii de Aur) nu poate în ruptul capului să-i dea o linearitate şi o minimă coerenţă, dacă nu o imagine unitară. Totul e haotic, fragmentat, disparat. Cross-cutting: "Îi era somn, era agitat şi totuşi nu se simţea în stare să facă nimic. Bucuria pe care o anticipase la plecare, cînd îi arătase vameşului român paşap